Gușă, despre acțiunea jandarmilor: S-a trecut la intimidare. Trăim într-o dictatură a proștilor

Thursday, 21 June 2018, 12:33 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

”O acțiune în forță, de intimidare și descurajare a cetățenilor care își apără dreptul pe care și l-au câștigat - să trăiască într-o democrație. Vorbim despre o legitimitate civică a celor care protestează. Cei care ne conduc nu sunt integri, nu administrează actul parlamentar în interesul cetățenilor. Cei care au fost dovediți că n-au respectat legea au desfășurat această acțiune de descurajare și intimidare. E un fel de testare a curajului cetățenilor care în continuare vor să-și apere drepturile în stradă”, afirmă Cozmin Gușă.

Testarea curajului nu va fi un demers simplu, susține consultantul politic.

”Am văzut cum, după 1989, intelectualii publici care apără cetățenii în fața exceselor politice sunt aproape inexistenți. Acum s-a trecut la o nouă etapă. Cei care apără aceste interese ale cetățenilor sunt descurajați a mai manifesta pentru a ajunge ușor într-un regim autocratic - de tip Rusia, Ungaria: acolo conducătorii și-au aranjat ploile astfel încât nu sunt condamnabili. N-au probleme cu legea, nu spun că sunt mai cinstiți decât ai noștri -”, explică Gușă.

Efectul acțiunii jandarmilor este, pe de o parte, că cei care doresc să manifesteze vor fi descurajați, iar pe de altă parte alții noi vor veni în stradă, spune consultantul politic.

”Gustul amar este de la acești reprezentanți ai forțelor de ordine care n-au nimic de spus despre corupția șefilor lor, dar vin și intimidează. Despre Poliția Română n-am o părere foarte bună, dar am întâlnit oameni inteligenți. Jandarmeria este treapta cea mai de jos a forțelor de ordine. Oamenii cei mai needucați, ceea ce ne dă din nou posibilitatea să vorbim despre faptul că trăim într-o dictatură a proștilor, în sensul în care n-au școală, n-au capacitatea să evalueze. Iar cei de la Putere și-au construit armate”, subliniază Cozmin Gușă.

Consultantul politic a vorbit și despre aleșii care și-au luat rolul de bodyguarzi ai șefului lor, Liviu Dragnea, miercuri, în Parlament, în timp ce pe holurile clădirii se aflau protestatari. ”Și-au mai construit și o armată de elită- parlamentarii care le fac zid șefilor. Zeloși care fac zid și înghiontesc jurnaliști”, spune Gușă.

Consultantul politic consideră că este nevoie de intervenția președintelui Klaus Iohannis.

”La mare lucru nu ne mai putem aștepta. Treburile astea vor fi acutizate până la mitingul din august și după el... în lipsa intervenției poate a președintelui României, a altor vectori care trebuie să stea la o masă să discute despre intimidarea unor cetățeni care manifestează pentru drepturile lor”, precizează Gușă.

Gușă: Dragnea, o marionetă care speră că faptele se vor prescrie. Sentința de joi, apă de ploaie


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL