ExclusivActual· 3 min citire

Formularul buclucaș pune în dificultate Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și părinții elevilor care încep școala fizic: "Documentul va fi modificat"

Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu

Scris deDan Istratie
Publicat6 feb. 2021, 20:47
Actualizat6 feb. 2021, 22:04

Sorin Cîmpeanu a explicat motivul pentru care un formular a dat naștere unui adevărat haos informațional. Publicat prea devreme, formularul s-a dovedit că nu este obligatoriu de completat pentru părinți. Mai mult, acest formular va fi modificat și adaptat legislației.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă seara, că formularul publicat de Ministerul Sănătății privind consimțământul părinților pentru testarea antigen a copiilor care prezintă simptome asociate cu boala COVID-19 va fi modificat, urmând să fie adăugate informații ca să fie adus în conformitate cu legislația în domeniu.

"Cineva s-a grăbit, într-adevăr, din păcate. Acest formular va fi schimbat, vor fi adăugate informații ca să fie adus în conformitate cu legislația în domeniu (...) Probabil că din dorința de a face bine, în spiritul prevenției s-au strecurat și astfel de erori care sunt generate doar de grabă, nu de rea intenție...", a afirmat Cîmpeanu, la postul Realitatea Plus.

El a subliniat că părinții nu sunt obligați să completeze acest formular și nici nu au cum să fie obligați, conform legislației în vigoare. De asemenea, ministrul Educației a arătat că se vor instrui cadrele didactice să primească formularul de la acei părinți care vor dori să aducă luni acest formular completat, din propria inițiativă.

"Nu există niciunde obligativitatea și nici nu ar putea să existe obligativitate. Pe de altă parte, acei părinți care doresc să-și dea acordul înainte, nu pot fi opriți. Iarăși, nu există o reglementare, este normal. Însă, aceste acorduri trebuie preluate de cineva și trebuie prelucrate de către un operator certificat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (...) Acel formular în școală trebuie primit de cadre didactice, de diriginte, de învățător. Cadrele didactice din școlile din România nu pot face astfel de operațiuni fără ca Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare către școli, să decidă acest lucru. Iar Ministerul Educației nu a făcut niciun anunț, ieri. Ministerul Educației a venit astăzi cu un comunicat care face de fapt o traducere a precizărilor din ordinul de ministru comun educație-sănătate", a evidențiat ministru Cîmpeanu.

Totodată, el a subliniat că nu este prevăzut nicăieri că acel formular trebuie completat din prima zi de școală.

"Acel formular trebuie să fie scris și semnat și va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacți direcți ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziții, cu simptome. Acel formular nu este necesar în prima zi de școală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de școală, noi vom încerca să acoperim și această situație și să transmitem precizări către școli în așa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinți care benevol, voluntar doresc", a explicat ministrul Educației.

De asemenea, ministrul Cîmpeanu a mai punctat că părinții au dreptul să nu își dea acest consimțământ, iar în acest caz copilul care prezintă acele simptome nu va fi testat la școală sau de către DSP, ci va fi dus la medicul de familie care va decide în privința pașilor de urmat.

"Dacă nu face obiectul unei situații speciale, să aibă simptome în școală sau să fie contact direct al unui caz confirmat, niciodată nu o să vă întrebe nimeni de acest formular. Dacă se întâmplă să facă obiectul unei situații speciale, să aibă simptome, ne dorim cu toții să nu, sau să fie contact direct al unui coleg de clasă confirmat, în această situație vi se va cere acest consimțământ informat și semnat. Nu merge electronic, din motive juridice. Dacă dumneavoastră îl dați, el va putea fi testat în școală dacă există cabinet medical, sau la DSP. Dacă dumneavoastră nu vi-l dați, copilul va merge cu dumneavoastră acasă și medicul de familie vă va spune ce pași trebuie să urmați și, bineînțeles, fiecare părinte este interesat de sănătatea copilului", a mai afirmat ministrul Cîmpeanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News