Premierul Florin Cîțu a anunțat că marți va avea o întâlnire cu reprezentanții ANRE, ANPC și ai Consiliului Concurenței pe tema prețurilor la energie. Întrebat dacă el consideră că toate aceste instituții și-au făcut treaba pe perioada liberalizării pieței de energie, șeful guvernului a afirmat că semnalele venite din partea populației nu indică acest lucru.
"O să am o întâlnire cu ANRE, ANPC, Consiliul Concurenței, Ministerul Muncii, toate aceste instituții, pe de o parte - pentru a identifica aceste situații, pe de altă parte - pentru a veni cu soluțiile pe care le-am anunțat deja pentru iarnă, pentru a le formaliza pentru această iarnă, dar, da, ANPC va fi mâine la masa discuțiilor și vom vedea ce soluții luăm", a afirmat Cîțu, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă el consideră că autoritățile care ar trebuie să monitorizeze modul în care se liberalizează aceste prețuri și-au făcut datoria, de vreme ce există atâtea sesizări de înșelătorie din partea clienților, premierul a afirmat că "dacă există aceste situații, înseamnă că nu și-au făcut datoria".
"La această discuție vin și cei de la Consiliul Concurenței pentru că ei sunt cei care pot să ne spună dacă o piață funcționează în continuare sau nu și atunci vor veni și ei. ANPC este acolo pentru a vedea dacă au fost respectate contactele cu persoane fizice sau cu consumatorii individuali. (...) Legea o să fie amendată în sensul de a intra mai devreme în vigoare, vom vedea dacă e nevoie să o amendăm", a adăugat Florin Cîțu.