Consumate și apreciate peste tot în lumea, ridichile sunt cultivate încă din Grecia și Roma antică. Sunt nenumărate varietăți de ridichi, de culori, mărimi și forme diferite, numitorul comun fiind gustul specific și proprietările terapeutice.
Ridichile roșii, unul dintre cele cele mai cunoscute soiuri de la noi din țară, sunt bogate în vitamine, minerale și subtanțe nutritive: conțin piridoxină (vitamina B6), niacină (vitamina B3), acid folic (vitamina B9), riboflavină (vitamina B2), vitaminele A, C, E și K, fier, calci, cupr, magnezi, mangan și zinc, proteine, carbodidrati, fibre și electroliți.
Reduc riscul de cancer
Substanțele active din ridichi pot reduce considerabil riscul de cancer la colon, la sân sau pe cel ovarian. Ingredientul esențila în pervenirea acestei maladii devastatoare este sulforafanul, un compus organic care stimulează producția unor enzime benefice, creând astfel o barieră împotriva radicalilor liberi și inhibând îmbolnăvirea celulelor.
Protejează rinichii și ficatul
Studii recente arată că ridichile roșii conțin substanțe care ajuă la menținerea sănătății rinichilor, având o acțiune diuretică și fiind excelente pentru tratarea anumitor probleme ale tractului urinar. De asemenea, contribuie la detoxifierea ficatului și la prevenirea bolilor hepatice.
Combat retenția apei în organism
Retenția apei în țesuturi duce la umflarea picioarelor și favorizează dezvoltarea celulitei. O banală cură de câteva zile cu ridichi roșii poate împiedica acest lucru, datorită conținutului lor ridicat în potasiu, responsabil pentru eliminarea surplusului de apă din organism. Acesta reglează nivelul sodiului și, la nevoie, contribuie la eliminarea excesului său din organism, conform dcnews.ro.
Încetinesc apariția ridurilor
Bogate în antioxidanți, ridichile ajută la menținerea frumuseții pielii și încetinesc apariția primelor riduri.
Ajută la slăbit
Datorită conținutului ridicat de fibre și de apă, ridichile roșii sunt ideale în curele de slăbire, întrucât potolesc foamea fără să furnizeze o cantitate prea mare de calorii. 100 de grame de ridichi roșii au doar 16 calorii, ceea ce înseamnă că pot fi consumate într-o cantitate oricât de mare, fără teama de îngrășare.