Medicul-șef al Secției Cardiologie I din Spitalul Județean Sibiu, Gabriela Eminovici, a murit, joi, din cauza coronavirus. Anunțul a fost făcut de colegii săi medici.
”Dragi prieteni, cu mare tristețe vă anunțăm că dna. Dr. Eminovici Gabriela, medicul șef al Secției Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a pierdut, din păcate, lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Dumnezeu să o ierte și să o odinească în pace!
S-a stins din viață un cardiolog de excepție, cu o pregătire deosebită și cu o reală vocație, iar medicina sibiană este, de astăzi, mai săracă, pierzând un profesionist desăvârșit. (...)
Dna. Dr. Gabriela Eminovici s-a dedicat permanent meseriei și pacienților pe care i-a îngrijit cu devotament și empatie și va rămâne mereu atât în inimile colegilor săi cât și în inimile pe care le-a tratat și le-a dat șansa la viață. (...)
Pandemia COVID-19 mai face o victimă în rândul personalului medical care, mai mult decât oricine, este supus permanent riscurilor. Tocmai de aceea, subliniem încă o dată că este în puterea noastră, a tuturor, să contribuim la limitarea numărului de infectări și a cazurilor grave, prin vaccinare”, a transmis, joi seară, Spitalul Județean Sibiu.