Actual· 1 min citire

Cum este mai bine să mănânci MORCOVII: cu sau fără COAJĂ?

Cum este mai bine să mănânci MORCOVII: cu sau fără COAJĂ?

Cum este mai bine să mănânci MORCOVII: cu sau fără COAJĂ?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 oct. 2014, 20:19

Datorită bogăției de constituenți, morcovul are proprietăți multiple. Se folosește ca tonic, antianemic (sporind numărul de globule roșii), remineralizant, întărește imunitatea, este un important factor de creștere, antiputrid și cicatrizant gastric, depurativ, fluidifiant biliar, pectoral, diuretic, cicatrizant al rănilor.

Morcovii conțin 80% apă, protide numai 1% și hidrați de carbon 6%. La 100 g de plantă comestibilă, conținutul de săruri și de vitamine este următorul: 35 mg de sodiu, 235 mg de potasiu, 30 mg de calciu, 25 mg de fosfor, 0,7 mg de fier, mangan, vitamina A 1120 U.I., 0,05 mg de vitamina B1 și tot atâta de B2, 1 mg de niacină, 7 mg de vitamina C, mici cantități de vitamina K, Mg, S, Cu și brom, precum și de uleiuri volatile, de asparagină și de duacarină. Valoarea energetică este de 30 kcal la 100 g de morcov, din care se absoarbe 93%.

Trebuie să țineți cont însă că cele mai importante vitamine, carotenul și mineralele – potasiu, iod, fosfor, fier – sunt conținute în morcovi în cantități mari, chiar sub coaja subțire.

Dacă morcovii sunt proaspăți, scrie doctorulzilei.ro, este suficient să fie bine spălați și nu curățați de coajă. Dacă morcovii au coaja închisă la culoare, uscată, cu pete negre sau zone moi, cel mai probabil sunt vechi și este mai bine să nu fie consumați.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News