Coronavirus Romania - Un nou caz a fost anuntat. Ultimul caz confirmat este al unei femei de 53 de ani, femeia devenind pacientul cu numărul 35.
Pacienta s-a întors din Italia pe data de 8 martie și se află în autoizolare. Acesta va fi transportată cu izoleta la Spital de Boli Infecțioase din Cluj, informează realitateadecovasna.net.
“Este confirmat un caz, o femeie din orașul Covasna. Va fi transportată la Infecțioase. Avem 3 persoane în carantină și 66 sunt izolate la domiciliu”, a declarat prefectul județului Covasna, Iulian Constantin Todor.
Cei 3 pacienți aflați în carantină au fost consultați, sunt asimptomatici și li s-au recoltat probe care au fost trimise pentru analiză la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Pe de altă parte, un barbat care s-a intors din Israel si le-a spus medicilor ca nu vine dintr-o zona de risc s-a prezentat, totusi, cu simptome la Spitalul Universitar din Bucuresti. Cei de la Spitalul Universitar l-au trimis la Matei Bals unde a fost testat. Barbatul nu a intrat in contact cu ceilalti pacienti pentru ca la Spitalul Universitar e amenajata o zona speciala pentru toti suspectii.
Din unele informatii ar fi vorba despre un controlor ROMATSA. Ar fi fost testata si prietena acestuia, insa testul a fost negativ.
"România se pregateste de scenariul 3", a anuntat, miercuri, Nelu Tataru, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anunțat că s-a luat decizia resticționării tuturor evenimentelor din spatiile inchise la care participă mai mult de 100 de persoane, până pe 31 martie.
Este vorba de activitati sportive, religioase, de divertisment, culturale, stiintifice.
Raed Arafat a dat exemplele teatrelor, cinematografelor, dar a vorbit și despre activitatile religioase.
Coronavirus Romania. România are peste 30 de cazuri de îmbolnăvire confirmate. Asta înseamnă că țara noastră a trecut în scenariul 2 al epidemiei - de la 26 de cazuri în sus.