Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Coronavirus România - Bilanțul zilei de 22 martie - Doi morți și zeci de noi infectări

Sunday, 22 March 2020, 11:46 Sursă: Realitatea.NET

Coronavirus Romania - 433 de persoane sunt infectate cu coronavirus, in Romania.

Două persoane decedate de coronavirus, in Romania. Barbatul de 67 de ani din Craiova care suferea si de cancer, dar si al doilea caz, un barbat de 74 de ani de la spitalul Victor Babes din Capitala. 

Imagine

Sunt 66 de cazuri noi in Romania, un total de 433 cazuri in total. 14 pacienti se afla la terapie intensiva, 3 in stare grava, inclusiv fostul ofiter al MAI care a infectat zeci de persoane in Capitala. 64 de persoane au fost vindecate.

Imagine

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucuresti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
 
Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.
 
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.
 
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
 
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
 
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.
 
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
 
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
 
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Coronavirus Romania - Cifrele zilei de ieri au ajuns la 367 de cazuri de infectare cu coronavirus, insa dupa comunicarea facuta la ora 13 s-au mai inregistrat 11 infectari la spitalul din Suceava. Cadrele medicale de la spitalul din Suceava s-au infectat de la o pacienta. Pe langa aceste cazuri, la ora 13, astazi, urmeaza sa se dea publicitatii noile statistici cu toate cazurile din intreaga tara.

Astazi de dimineata a fost anuntat si primul deces cauzat de coronavirus pe teritoriul Romaniei. Este vorba despre un barbat care suferea de cancer, fusese la tratament in Franta de curand si s-a intors cu acest virus. Din pacate afectiunile sale preexistente au facut ca virusul sa ii fie fatal.

Medicii de la Spitalul Filiasi s-au ales chiar si cu dosar penal pentru cum au gestionat acest caz pentru ca au pus in pericol viata cadrelor medicale din intreaga sectie a spitalului. 23 de cadre sunt izolate si au fost testate de coronavirus si sunt asteptate rezultatele.

Pana acum au murit 8 romani din cauza coronavirus, dintre care un singur caz pe teritoriul Romaniei si alte sapte in Italia si Franta, dupa cum a anuntat cu cateva zile in urma Ministerul Afacerilor Externe.

Coronavirus Romania - Ieri s-a inregistrat cea mai mare crestere a numarului de cazuri noi de infectari, 59, in teritoriul Romaniei. A fost o zi groaznica si pentru Italia care a inregistrat peste 700 de decese intr-o singura zi. In schimb, China a avut doua zile consecutive cu 0 cazuri noi, iar astazi a inregistrat un singur caz nou de infectare cu coronavirus.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL