Nelu Tătaru a acuzat conducerea Spitalului Județean Galați de management defectuos. În urma unei vizite în județ, unde a inaugurat două dispensare sătești, ministrul Sănătății a descoperit că unitatea mobilă de terapie intensivă nu funcționează nici la trei săptămâni după ce a fost adusă de la București. În replică, președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a declarat că Tătaru e în campanie, minte și îi cere demisia.
”Detașarea se face pe 30 de zile. La Spitalul Județean din Galați sunt 18 medici ATI. Credeți că ar putea să coboare în acel loc cineva? Eu zic că da (…) Pe lângă cei care sunt detașați. Dacă vreți o părere personală și nu numai personală, la Spitalul Județean este un prost management, în care ai doar 300 de pacienți dintr-un total de 1.800 cât trebuie să fie, ai 2.200 de cadre, din care 193 sunt infectate, și tu nu poți justifica un personal care să meargă jos?! (…) Haideți să ajungem la un context în care un management trebuie să asigure o unitate de terapie mobilă care ne-a fost solicitată și le-am dat-o a doua zi după ce am fost aici”, a spus Nelu Tătaru, după vizita la unitatea medicală.În replică, președintele Consiliului Județean Galați l-a acuzat pe ministru că vizita la spital face parte din campania electorală și că a inaugurat un dispensar deschis acum patru ani. Acesta susține că, la nivel local, autoritățile au luat toate măsurile care țin de ele, amintind că problema legată de detașările cadrelor medicale trebuie rezolvată de minister.
”Sunt stupefiat și indignat de modul în care domnul ministru acționează în timpul unei crize sanitare. El are timp de campanie electorală, iar în țară crește numărul de cazuri de COVID-19. Astăzi, în județul Galați a inaugurat un dispensar care a mai fost inaugurat în urmă cu 4 ani. Înainte de alegeri, din patru în patru ani, un penelist sau un pedelist inaugurează același sediu. În plus, în ceea ce privește unitatea mobilă de Terapie Intensivă, Spitalul și Consiliul Județean au luat toate măsurile. Am luat măsurile care țin de noi, detașările sunt treaba ministerului, așa cum a zis chiar ministrul. Ministrul este un mincinos, el minte și face campanie electorală, de aceea îi cer public demisia”, a declarat Costel Fotea, citat de hotnews.
Și conducerea Spitalului Județean din Galați a transmis că așteaptă în continuare soluții de la ministerul Sănătăți, în condițiile în care medicii rezidenți vor sta doar două săptămâni.
”Între 5 și 19 august, vor veni doi medici rezidenți, studenți în anul 4, la Iași. De la ministru am aflat că vin și doi medici rezidenți de la București. Nu știm când. După două săptămâni, cei de la Iași vor pleca, așa ni s-a spus. Din fericire, în momentul în care vorbim, nu avem nevoie de unitatea mobilă”, a declarat Alina Dobrea, managerul Spitalului Județean Galați.
Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost trimisă la Galați de ministrul Sănătății acum trei săptămâni. De atunci, unitatea, care are 12 paturi, nu a fost folosită pentru că nu există personal. Astăzi, în timpul vizitei ministrului, ușa unității mobile ATI s-a blocat și Nelu Tătaru a așteptat minute în șir pentru a putea intra.