Comisia parlamentară specială pentru Legile Justiției merge pe repede înainte. Marți, într-o ședință de două ore jumătate aleșii au dat raport pe Legea 304, privind organizarea judiciară și înființarea secției de investigare a magistraților, și a trecut repede la Legea 317 care stabilește statutul Inspecției Judiciare. Potrivit unor surse parlamentare, este posibil ca prima Lege, 303, cea care a stârnit circul din plen de săptămâna trecută, dar și protestele din stradă, să intre astăzi la vot final. În galeria articolului se regăsesc documentele pe care lucrează Comisia. Dezbaterile continuă marți, de la ora 9.00.
Update 12.57 Dezbaterile s-au încheiat la ora 13.00 și se vor relua marți, la ora 9.00.
Update 12.50 A fost adoptat un amendament al UNJR, prin care sunt specialiști în drept și cei care au vechime de cel puțin 7 ani intr-o profesie juridică sau in invățământul juridic superior. Forma inițială prevedea că vechimea este valabilă doar pentru profesia juridică.
Update 12.15 Comisia grăbește dezbaterile. Au ajuns la articolul 10.
Update 12. 08. A fost adoptat un amendament al UNJR, prin care nu pot fi aleși membri ai CSM cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege:
(5) Nu pot fi aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și procurorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, in orice fel. Nu pot fi alesi membri in CSM nici magistratii care au facut parte sau au colaborat in orice fel, in afara cadrului legal, cu orice serviciu de informatii, dupa anul 1990. De asemenea, nu pot fi alesi membri al CSM cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege. UNJR
Update 11.56. A fost adoptat un amendament la articolul 7, propus de Guvern, prin care membrii CSM se aleg dacă au o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 7 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani: Iată forma:
(1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de Președintele României, cu o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 7 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani; (Guvernul)
Update 11.48. A fost adoptat un amendament la articolul5, al Guvernului și UNJR, asumat de PSD și USR, prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să poate fi alcătuită și dintr-un procuror DIICOT, nu doar de la DNA sau ICCJ:
La articolul 5 litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: „a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție sau de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Guvernul, UNJR, USR.
Update 11.42 Dezbaterile generale s-au încheiat. Vor începe dezbaterile pe articole. Steluța Cătăniciu, deputat ALDE, a făcut apel către cei din Opoziție să ridice ferm mâna atunci când votează.
Update 11.22 Comisia a trecut la Legea 317, de funcționare a CSM. Florin Iordache a anunțat că PSD propune ca Inspecția Judiciară să fie un organism independent, fără să mai fie în subordinea CSM. În schimb, cei din Opoziție spun că nu trebuie făcute modifocări care să pună în pericol independența Justiției.
Update 11.17 Comisia a dat raport pe Legea 304. Au fost 14 voturi pentru, 6 împotrivă.
Update 11.13 S-a votat un amendament prin care secția de investigare pentru magistrați începe să funcționeze după 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii:
Art. X – (1) Secția de Investigare a unor infracțiuni din justiție începe să funcționeze în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Cauzele de competența Secției înregistrate la parchetele competente, inclusiv cele specializate anterior datei prevăzute la alin. (1) se soluționează de către aceste parchete.
Update 10.48. Comisia se grăbește cu legea 304. Au ajuns la articolul 140, privind regulamentul de ordine interioară din instanțe.
Update 11.59. Cătălin Predoiu l-a comparat pe Flori Iordache cu Niki Lauda, pilot de formula 1, pentru că trece legile Justiției în viteză.
Update 10.31 Au fost adoptate mai multe amendamente privind salarizarea personalului IT din cadrul CSM, la același nivel cu cei din ICCJ, dar și modificări privind paza de la instanțe, asigurată de agenți de Poliție.
Update 10.23 Florin Iordache a anunțat că comisia va lucra până la ora 13.00, iar marți, de la ora 9.00. Comisia începe dezbaterile de la articolul 120.
Cele mai importante modificări aduse de comisie legii privind organizarea judiciară privesc înființarea unei direcții speciale pentru investigarea procurorilor și judecătorilor, inăsprirea condițiilor pentru a ajunge procuror DNA sau DIICOT și obligativitatea ca procurorul-șef al DNA să obțină avizul CSM dacă vrea să înființeze servicii teritoriale.
1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Direcția Națională Anticorupție;
(5) Nu pot fi aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și procurorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, in orice fel. Nu pot fi alesi membri in CSM nici magistratii care au facut parte sau au colaborat in orice fel, in afara cadrului legal, cu orice serviciu de informatii, dupa anul 1990. De asemenea, nu pot fi alesi membri al CSM cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.
UNJR
"a) sunt specialiști in domeniul dreptului, cu o vechime de cel puțin 7 ani intr-o profesie juridică sau in invățământul juridic superior;
UNJR
"a) sunt specialiști in domeniul dreptului, cu o vechime de cel puțin 7 ani intr-o profesie juridică sau in invățământul juridic superior;