Politica economică dezastruoasă și tensiunea politică permanentă au adus economia României într-o situație extrem de asemănătoare cu cea din 2008, înainte de marea criză economică, susține senatorul PNL Florin Cîțu.
Economia României este supraîncălzită, vulnerabilă și instabila, susține senatorul PNL, vicepreședintele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
"În 2017, consumul real final ca procent din PIB a ajuns la cel mai mare nivel (104%). În același an investițiile reale ca procent din PIB au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani. Suntem cu investițiile cam pe unde eram în 2005. Asta da iresponsabilitate. Nici Dragnea, nici Vâlcov și niciun alt PSD-ist nu și-ar fi administrat propria afacere atât de iresponsabil."
Potrivit senatorului liberal, comparația cu 2008 este importantă, pentru că arată exact aceeași situație instabilă, din cauza lipsei investițiilor. În plus, datoria publică față de nivelul din 2008 a crescut de la 13% la 40% din PIB.
"Efectele dezmățului fiscal din 2017 au început să se vadă. Inflație, deficiețe mai mari, dobânzi în creștere, moneda națională pe tobogan. Toate aceste evoluții și dezechilibre se vor accentua masiv în 2018,"avertizează Florin Cîțu, care mai spune că pentru toate acestea "să vă aduceți aminte de Dragnea, Vâlcov, Tudose, Grindeanu, Mișa și restul. Din punctul meu toți aceștia trebuie să răspundă personal."