Astăzi urmează să fie luată decizia dacă se vor redeschide școlile. În funcție de datele adunate despre evoluția infecțiilor cu coronavirus în România, Klaus Iohannis și Florin Cîțu vor lua o decizie.
O decizie privind revenirea elevilor în școli, începând cu semestrul al doilea, ar putea fi luată marți de oficialii statului.
Premierul Florin Cîțu declara luni că împreună cu președintele Klaus Iohannis va fi luată decizia cu privire la modul de desfășurare a cursurilor școlare începând din data de 8 februarie, adică după vacanța inter-semestrială.
"Vom avea mâine toate informațiile și, pe baza acestor informații, vom lua decizia. (...) Dacă până mâine vor apărea și alte informații, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul președinte în ceea ce privește școlile", a declarat Cîțu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranța în școli.
De altfel, încă de la mijlocul lunii ianuarie, președintele Klaus Iohannis anunța că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea școlilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.
Luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care își vor relua fizic cursurile vor primi măști de protecție, existând un stoc de peste 37 de milioane de măști doar în învățământul preuniversitar.
El a reiterat că își dorește ca școala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea.
Cîmpeanu a explicat că învățământul hibrid (online și fizic) se va păstra acolo unde există profesori și elevi care au indicație medicală pentru a continua cursurile de acasă.
Ministerul Educației a informat, luni seară, că la acest moment numărul angajaților din sistemul de învățământ care și-au declarat disponibilitatea de vaccinare (inclusiv cei deja vaccinați până la data de 1 februarie) este de 193.573 de persoane (147.314 persoane din sistemul de învățământ preuniversitar și 46.259 - personal din sistemul de învățământ universitar).
Conform ME, numărul angajaților din sistemul de educație deja imunizați anti-COVID cel puțin cu prima doză este de 27.033, reprezentând 14% din angajații cu disponibilitate de vaccinare (17.357 din sistemul de învățământ preuniversitar și 9.676 din sistemul de învățământ universitar, inclusiv cadrele didactice din învățământul superior medical).