Președintele Senatului, Anca Dragu, a vorbit despre omagiul adus victimelor nevinovate ale Pogromului de la Iași din 1941, prin ședința solemnă de miercuri a Parlamentului de comemorare a acestora pentru prima oară în istoria sa.
„Ședința solemnă care ne reunește azi în Parlamentul României simbolizează omagiul nostru adus evreilor ieșeni, victime nevinovate, oameni care au avut de suferit din cauza politicilor discriminatorii, rasiste și antisemite promovate de regimul totalitar în vara anului 1941. Este deopotrivă un moment de introspecție și meditație, un moment prin care ne asumăm în mod direct acest eveniment tragic din istoria țării noastre, dar în același timp reprezintă și o formă de conștientizare și de recunoaștere a consecințelor istorice cauzate de atitudini rasiste și xenofobe”, a spus Dragu în deschiderea ședinței solemne.
„Pogromul de la Iași poartă și astăzi, la 80 de ani distanță, o puternică încărcătură istorică. (...) Învinuirea pe nedrept, arestările, execuțiile și torturarea evreilor ieșeni, concetățeni de ai noștri, rămân fapte a căror justificare nu putem să o acceptăm nici acum. Aceste acțiuni au dat amploare totalitarismului și consecințelor sale devastatoare pentru societate. Dramele suferite de victimele acestui masacru și ororilor petrecute pe străzile Iașiului la ordinul autorităților de la acea vreme rămân fragmente dureroase în istoria noastră, fragmente pe care nu le putem șterge, pe care trebuie să le recunoaștem și să ni le asumăm. Acestea reprezintă obligații morale, care vor ajuta toate generațiile tinere să conștientizeze și să respecte valorile toleranței și principiile democratice și ale statului de drept”, a mai spus Dragu.
„Niciodată și niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului și xenofobiei, indiferent de forma și de gradul în care acestea se manifestă. Purtăm în spate o istorie grea, o greșeală uriașă, care nu a iertat nici țara noastră. Și tocmai greutatea ei trebuie să ne facă mai puternici în a combate acest flagel”, a adăugat președintele Senatului.