Un nou convoi francez cu autospeciale de intervenție și materiale medicale a ajuns, luni seara, în hubul umanitar de la Suceava, urmând ca marți să fie preluat de partea ucraineană și transportat la Cernăuți.
Convoiul, condus de un detașament al FORMISC (divizie militară a Securității civile), cuprinde 100 de pompieri francezi și a transportat 12 mașini de pompieri și 12 autospeciale de intervenție, patru camioane cu 50 de tone de echipamente, în special echipamente de înaltă tehnologie de căutare și salvare și materiale de stingere a incendiilor.
„Am făcut 2.500 de kilometri de la Paris, am trecut prin cinci țări și am ajuns astăzi în hubul de la Suceava pentru a livra aceste echipamente de luptă împotriva incendiilor, de salvare persoane și de căutare salvare camarazilor noștri ucraineni. (...) Admirăm curajul pompierilor ucraineni în această situație și sperăm că această donație de vehicule și echipamente îi va ajuta în activitatea lor”, a spus team leaderul francez Didier Talbot.
O parte din aceste echipamente au fost achiziționate grație autorităților locale franceze și companiilor care au contribuit la strângerile de fonduri gestionate de Centrul de criză și sprijin.
Operațiunea este coordonată de Direcția Generală pentru Securitate Civilă și Managementul Crizelor a Ministerului de Interne și Centrul de criză și sprijin al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, în colaborare cu Ambasada Franței din Ucraina și se desfășoară în cadrul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene (MPCU), reprezentând "o nouă mărturie a solidarității Franței, a autorităților locale și a companiilor franceze față de poporul ucrainean".
Un prim convoi francez de ajutoare, format din 11 mașini pentru stingerea incendiilor, 16 autospeciale de intervenție și 23 de camioane cu 49 de tone de echipamente medicale și de salvare, reprezentând prima contribuție a Franței la hubul umanitar de la Suceava, a ajuns în România pe 26 martie.