Două persoane au fost rănite, marți, în urma unei coliziuni între patru autovehicule care a avut loc pe drumul național DN1B, în afara localității Pietroasele din județul Buzău.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), evenimentul rutier s-a produs pe același sens de circulație, se pare pe fondul nepăstrării distanței între vehicule.
"Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între patru autoturisme, conduse pe direcția Prahova către Buzău, de către patru șoferi, de 27, 19, 67, respectiv 20 de ani, din București, Vaslui și Buzău. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri din mașina șoferului vasluian, în vârstă de 19 ani, doi tineri de 17, respectiv 22 de ani, de asemenea din Vaslui. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale", a precizat IPJ Buzău.
Polițiștii vor întocmi un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sute de membri Hezbollah au fost răniți după ce le-au explodat pagerele. Autoritățile iau în considerare un act de "piraterie israeliană"