Un bărbat a murit și o altă persoană a fost rănită, miercuri, după ce două autoturisme au intrat în coliziune DN 14B, în zona localității Glogoveț, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Conform sursei citate, una dintre persoanele implicate în accident a fost găsită conștientă și acuza dureri abdominale. Cealaltă persoană era inconștiență, în stop cardio-respirator, fiind începute manevrele de resuscitare de către echipajele medicale prezente la locul producerii accidentului.
"Din nefericire, victima (bărbat, aproximativ 64 de ani) nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia", au precizat reprezentanții ISU Alba.
Cealaltă persoană implicată în accident a fost transportată la spitalul din Blaj. La intervenție a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Brașov.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a anunțat că traficul rutier este îngreunat pe DN 14B, în zona localității Glogoveț, cercetarea la fața locului fiind în desfășurare.