Cum să faci faţă stresului: 7 trucuri simple

Cum să faci faţă stresului: 7 trucuri simple
Stresul poată să aibă un impact semnificativ asupra sănătăţii psihice, dar şi fizice. Persoanele stresate pot suferi tulburări serioase de somn, dureri puternice de cap sau chiar dureri de stomac, se simt mereu copleşite şi irritate de ceea ce se petrece în jurul lor, scrie Daily Star.
Toate acestea pot fi, însă, combătute sau ameliorate, spun specialiştii. Iată şapte trucuri care te vor ajuta:
1. Ia pauze regulate – este vital să iei pauze atunci când simţi că lucrezi sub presiune. Cel mai bine este ca minutele sau orele libere să le petreci în aer liber. Acest lucru te ajută să îţi limpezeşti gândurile şi să ai o stare de spirit mai pozitivă.
2. Învaţă să te relaxezi – activităţi precum yoga sau Pilates te ajută să înveţi cum să respiri corect, dar şi cum să te relaxezi. Încearcă exerciţiile simple, pe care le poţi face şi fără a te deplasa la o sală de sport.
3. Organizează-te – fă-ţi o listă cu sarcinile pe care le ai de îndeplinit, pentru a avea o perspectivă asupra muncii tale şi pentru a lucra mai ordonat. Astfel, vei putea urmări mai uşor ce ai făcut deja şi care este pasul următor.
4. Prioritizează şi fii realist – întotdeauna încearcă să ţii cont de importanţa lucrurilor pe care le faci: începe întotdeauna cu cel mai important. Învaţă să spui „nu”, iar atunci când ai nevoie de ajutorul cuiva, nu ezita să îl ceri.
5. Fă un pas înapoi – Examinează ce ai făcut până la un moment dat şi vezi dacă ai satisfacţia pe care o visai. Încearcă să identifici lucrurile care te nemulţumesc şi, în acelaşi timp, să găseşti un echilibru între muncă, familie şi prieteni.
6. Îmbunătăţeşte-ţi stilul de viaţă – mănâncă sănătos, dormi bine şi fă-ţi timp pentru sport. O alimentaţie bogată în zahăr, cafeină şi alcool te va face să te simţi obosit şi îţi va afecta, deopotrivă, starea de spirit în mod negativ. Nu uita că atunci când bei sau fumezi pentru a te relaxa, de fapt, faci exact pe dos.
7. Fii deschis – nu păstra doar pentru tine gândurile care te frământă. Învaţă să ai încredere într-un prieten sau într-un membru al familiei şi vorbeşte deschis cu el ori de câte ori ai ceva pe suflet.
Citește și:
- 23:59 - Senatul schimbă regulile pentru deținătorii de câini: interzis lanțul permanent și limită de 2 ore pentru legare
- 23:52 - Facultatea de Istorie din București, protest față de eliminarea disciplinei ca probă obligatorie de Bacalaureat
- 23:44 - Zi de foc în Ucraina. Autoritățile au ordonat evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov
- 23:33 - Miruță l-a anunțat pe Nicușor Dan despre situația șefului Statului Major: Dacă va cere informații suplimentare, vom pune la dispoziție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














