Marți vremea devine instabilă și răcește în toată țara, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13...14 grade în Moldova și estul Transilvaniei și 24...25 de grade în Lunca Dunării. Vor fi ploi pe arii extinse, mai ales averse cu tunete, fulgere și vânt, la început în Banat, Oltenia, Transilvania și Moldova, iar spre seară și în sud și sud-est.
BUCUREȘTI
Și în Capitală vremea se răcește, astfel că la amiază nu vor fi mai mult de 23 de grade. Norii se înmulțesc după-amiaza când se vor semnala averseposibil însoțite de descărcări electrice.
MUNTE
Și la munte vreme instabilă și mai rece decât până acum. Vor cădea averse cu tunete, fulgere și vânt, pe arii extinse în Munții Banatului, Carpații Meridionali și jumătatea sudică a Carpaților Orientali. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, izolat 30...40 l/mp și vor fi condiții de grindină. În restul zonelor montane, ploile se vor semnala pe arii restrânse și vor fi, în general, slabe cantitativ. Catre dimineata, în zona înaltă, vor fi precipitații mixte. La amiază vor fi 12 grade la Păltiniș, 13 la Predeal, 12 în Semenic, Sinaia și Arieșeni și 7 sus pe Ceahlău.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice vreme în răcire și instabilă: cu averse, descărcări electrice și vânt intens, de scurtă durată, si cu maxime ce nu mai trec de 20 de grade. 19 grade la Timișoara, 18 la Oradea, Baia Mare și Cluj Napoca și 13…14 grade în estul Transilvaniei.
În sud cu aproximativ 10 grade mai puțin la amiază față de ieri: 22 de grade la Drobeta Turnu Severin, 23 la Craiova și Alexandria, 21 la Buzău și 25 la Giurgiu. Plouă încă de dimineață în Oltenia, dar până seara va ploua și în Muntenia.
În Dobrogea ziua începe bine, dar se schimbă pe parcurs. Cerul se înnorează, la amiază nu vor fi mai mult de 22 de grade la Tulcea și 21 la Constanța, iar seara vin și aversele.
În Moldova vreme în răcire și instabilă. Averse, tunete, fulgere, vân și maxime ce mai ajung la 20 de grade doar în sudul regiunii. La Iași și Bacău 16…17 grade, iar la Suceava 14 grade.
PROGNOZA METEO PE 2 ZILE
Mâine în vest, sud și centru vremea devine rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime, la nivelul întregii țări vor fi cuprinse între 12…13 grade în nordul Moldovei și în depresiunile transilvane și 20 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi temporar noros în jumătatea de est a țării și în zona montană, unde local va ploua, iar izolat, în Muntenia, cantitățile de apă vor mai depăși 15 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar în restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala doar izolat. Pe parcursul zilei vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, iar pe creste va sufla tare.
Răcirea vremii continuă și în București. De la cele 9…11 grade din zori, la amiază sperăm la cel mult 16 grade. Cerul va fi noros și temporar va ploua.
Joi ploile se răresc și doar în prima parte a zilei în estul țării, cu totul izolat va ploua slab.Vântul va avea intensificări în regiunile estice, central și la munte, dar va slabi în intensitate către seară. Temperaturile maxime cresc ușor și vor fi cuprinse între 12 grade la Suceava și în depresiuni și 21 de grade în sudul Olteniei.
Și bucureștenii au parte de o zi de joi frumoasă. În jur de 6 grade dimineața și 18…19 la amiază.