Și vineri va fi cald, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe pe arii restrânse, în sud-estul țării, iar spre seară și în vest. La munte, izolat, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Banat și în zona montană.
În Capitală, cerul va fi în general acoperit de nori, dar ploile nu vin până la lăsarea serii. Termometrele vor indica la amiză în jur de 9 grade Celsius.
În regiunile intracarpatice, cerul va fi variabil în cea mai mare parte a zilei, dar spre seară se va înnora începind dinspre vest, și pe arii restrânse va ploua slab. Maximele zilei, mai ridicate decât cele normală la această dată, sunt cuprinse, în general, între 7 și 10 grade, mai scăzute în drepresiunile transilvane până la 3…4 grade, dar și mai ridicate în vest: 11 grade la Oradea și Timisoara. În Banat vântul suflă cu putere.
În sud, cerul va fi temporar noros și va ploua slabe prin Muntenia, iar spre seară și în Oltenia. Termometrele vor indica la amiază între 9 și 11 grade.
Vreme calda și în Dobrogea: 9 grade maxima de la Tulcea și 7 la Constanța. Soare printre nori și pe arii restrânse, ploi slabe. Soare din belșug și cel mai cald din țară în Moldova. Vor fi 8 grade la Suceava, 10 la Iași și Focșani, 9 în Bacău și 8 la Galați.
Sâmbătă, ploi pe arii relativ extinse, iar la munte lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor depăși cu totul izolat 15...20 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare în sud-vest, sud și est. La munte, pe creste va spulbera sau va viscoli zăpada. Valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă,a stfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade la Suceava și 12 grade la Constanța.
Weekendul începe și în București cu nori și ploi din când în când. Vântul va sufla în general moderat, iar termometrele vor indica în zori 1…2 grade și 7…8 la amiază.
Duminică, vremea se încălzește și devine și mai caldă ca până acum. Temperaturile maxime trec de 10 grade în cea mai mare parte a țării și ajung la 15 grade la Giurgiu, Călărași, Tulcea și Constanța. Va ploua, local în jumătatea vestică a țării și izolat în celelalte regiuni. În zonele montane înalte precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, în vest și nord-vest și pe arii restrânse în centru și est. În zonele joase de relief din est și sud, dimineața, pe suprafețe mici va fi ceață.
Cald și în București în ultima zi a săptămânii. 3…5 grade în zori și în jur de 14 la amiază. Cerul va fi temporar noros și trecător este posibil să mai plouă slab.