Vremea începe să se încălzească iar temperaturile înregistrate vor fi peste media lunii.
Astazi, in cea mai mare parte a țarii valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedenta și vor caracteriza o vreme calda pentru sfârșitul lunii octombrie. În regiunile estice, înnorarile vor fi în general persistente și pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe. În sudul teritoriului și parțial în centru, ceața, asociata izolat cu burnița, se va semnala la începutul zilei, iar în restul zonelor cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificari în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.***
In capitala, vremea va fi calda pentru aceasta data. În primele ore ale zilei va fi ceața, iar în restul intervalului cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maxima va fi de 19...20 de grade.***
La munte, vremea va fi calda pentru aceasta perioada și în general frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificari ușoare în zona înalta și în Munții Banatului.