PROGNOZA METEO pentru vineri și sâmbătă

PROGNOZA METEO pentru vineri și sâmbătă
În zonele de munte, dar și nordul și centrul țării, cerul va avea înnorări, temporar vor predomina ninsorile, iar cantitățile de precipitații vor depăși, îndeosebi la munte, local 15...20 l/mp și izolat 25 l/mp, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent, informează ANM, citat de Mediafax.
VINERI
ÎN ȚARĂ
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și se vor semnala precipitații slabe mixte, local în Crișana, jumătatea sudică a Moldovei și în Dobrogea și pe spații mici în Muntenia, Oltenia și Banat, favorizând formarea poleiului. Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de peste 55...65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70...75 km/h, în timp ce la munte va sufla tare, cu peste 90...100 km/h viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. Seara și noaptea, cerul va mai avea înnorări numai în zonele de munte și în regiunile estice, unde pe arii restrânse va mai ninge în general slab cantitativ și, deși vântul va mai prezenta intensificări temporare, viscolind sau spulberând zăpada, se va semnala totuși o diminuare a intensității rafalelor, mai ales în a doua parte a intervalului. În restul zonelor, cerul va deveni variabil și numai izolat vor mai fi condiții de precipitații, iar vântul va ajunge să sufle în general moderat. Temperaturile maxime vor continua să crească în majoritatea regiunilor, apropiindu-se de mediile climatologic specifice perioadei, și vor fi cuprinse între -1 și 10 grade în sudul Munteniei și al Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -10 și 0 grade. Spre dimineață vor fi condiții de ceață.
LA BUCUREȘTI:
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales dimineața, dar condițiile de precipitații vor fi reduse. Vântul va crește treptat în intensitate spre orele amiezii, iar temporar pe parcursul zilei rafalele vor atinge viteze de 55...65 km/h. Spre seară și în cursul nopții va slăbi în intensitate și până dimineață va deveni moderat. Temperatura maximă va fi de va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -3...-1 grad, mai scăzută în zona preorășenească, spre -4 grade.
LA MUNTE:
Vremea se va menține mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an în special pe parcursul nopții. Cerul va avea înnorări și mai ales pe parcursul zilei și în primele ore ale nopții, va ninge însemnat cantitativ, iar cantitățile de precipitații vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25 l/mp, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va sufla tare, cu peste 90...100 km/h viscolind puternic și troienind zăpada, determinând reducerea vizibilității sub 50 m .Spre sfârșitul intervalului ninsorile vor diminua semnificativ în intensitate și se vor restrânge, urmând a se semnala doar pe arii restrânse în zona Carpaților Orientali și Meridionali.
SÂMBĂTĂ
ÎN ȚARĂ
Valorile termice vor marca o scădere față de intervalul precedent în cea mai mare parte a țării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade, iar cele minime între -12 și -2 grade. În nordul, nord-estul și centrul țării vor fi înnorări temporare și va mai ninge, în general slab cantitativ, local în Maramureș și în zona Carpaților Orientali și pe arii restrânse în restul zonelor montane, în Moldova și Transilvania. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și fulguieli izolate. Deși la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va mai avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe crestele cele mai înalte, viscolind și spulberând zăpada, iar în timpul zilei, intensificări temporare vor fi și în sudul, centrul și estul țării, spulberând trecător zăpada în nordul Moldovei și în Transilvania. Izolat, în zonele joase de relief, dimineața și noaptea se va semnala ceață, posibil asociată cu depunere de chiciură.
LA MUNTE:
Vremea se va ameliora semnificativ față de ziua anterioară sub aspectul intensității și a distribuției ninsorilor. Cerul va fi temporar noros și va mai ninge, în general slab, local în zona Carpaților Orientali și pe arii restrânse în restul masivelor montane. Deși la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze mai mari însă pe crestele cele mai înalte, viscolind și spulberând zăpadă. Regimul termic va continua fie caracterizat de valori mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an.
DUMINICĂ
LA MUNTE:
Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată din an în special dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar ninsori slabe pe arii restrânse mai ales în a doua parte a zilei în zona Carpaților Orientali, iar pe parcursul nopții în Carpații Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare mai ales în zona montană înaltă, unde va viscolii ninsoarea și spulbera zăpada.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News
























