ISTORIA BACALAUREATULUI Cine a introdus “bacul” și prin ce schimbări extreme a trecut în timp

“Examenul de maturitate”, așa cum a fost numit prima oară bacalaureatul, s-a instalat în țara noastră în anul 1925, atunci când doctorul chirurg din Buzău, Constantin Anghelescu, numit ministru al Instrucțiunii (Ministerul Educației de astăzi), a decis înființarea unei noi modalități de examinarea a liceenilor aflați în an terminal.

“Bacul”, prescurtarea modernă a bacalaureatului, își are originile din Franța, fiind introdus în școli pe 17 martie 1801 printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte.

Constantin Anghelescu, născut pe 12 iunie 1869 într-o familie de negustori, a urmat cursurile școlii primare “Obedeanu” și liceul “Carol I”. După terminarea liceului, acesta a decis să-și continue studiile universitare în Franța, la Paris, în 1897. S-a întors în țară și și-a descoperit noua pasiune, politica. Astfel, este ales deputat de Buzău și, ulterior, președinte al Partidului Național Buzău.

După un drum incert în viața politică, acesta este numit ministru al Instrucțiunii Publice. Își ia rolul în serios, profită de școlarizarea de care a avut parte în Franța și introduce în sistemul de învățământ o nouă modalitate de examinare a elevilor aflați la finalul liceului: examenul de maturitate.

Examenul de maturitate, spaima elevilor

În perioada aceea, bacalaureatul se susținea în două sesiuni, de vară (25 iunie – 10 iulie) și de toamnă (15 – 30 septembrie), iar legea prevedea existența unor comisii instituite de minister în orașele de reședință ale regiunilor școlare. Aceste comisii erau formate din șapte persoane, șase din profesorii titulari și unul, care îndeplinea și funcția de președinte, ales dintre “membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferențiar definitiv la Facultatea de Litere sau de Științe” sau dintre foștii inspectori școlari. Și asta pentru că s-a urmărit de la început ca din rândurile elevilor, doar vârfurile să poată intra în ciclul următor, la facultate.

Noua viziune asupra finalizării liceului i-a înspăimântat atât pe profesori, cât și pe elevi. Primul examen de maturitate susținut în țara noastră s-a soldat cu absolvirea a doar 15 elevi din cei 30 înscriși, fapt la care, însă, societatea s-a așteptat. Rata de absolvire a crescut o dată cu trecerea anilor, de la 48% în 1925 la 70% în 1933.

Printre elevii care au dat prima lucrare de bacalaureat s-a aflat și Mircea Eliade, care povestește în cartea sa, “Romanul adolscentului miop”, cât de îngroziți erau liceenii de noul mod de examinare.

Chiar și momentul afișării notelor arăta frica care îi acapara pe elevi în perioada examenului de maturitate și cum se manifestau, de fericire, absolvenții. Eliade descrie bucuria celor care reușeau promoveze, scandările care se auzeau în cor și săruturile prietenilor și familiilor. Dacă astăzi scandările lor sunt “Am trecut, am luat 8!”, în acea perioadă nu se auzea decât “Am scapat, am scăpat!”.

Bacalaureatul în perioada Comunistă

Severitatea de care dădeau dovadă profesorii s-a stins, însă, încetul cu încetul, începând cu anul 1945, atunci când s-a dat startul perioadei comuniste din România. S-a renunțat la calitatea învățământului românesc, impusă de Constantin Anghelescu, și s-a pus accent pe cantitate. Adică, un număr cât mai mare de copii înscriși la liceu, care să atragă după sine și o creștere a promovabilității examenului de maturitate, într-un regim ce se dorea performant prin raport nu numai la Occidentul burghez, dar și la ceilalți asemeni lui din blocul sovietic.

O strategie care a dat roade și, ca atare, dacă în 1939 erau 7.716 elevi înscriși în învățământul liceal, cifra s-a dublat o dată la aproximativ 10 ani, iar în 1980 liceele găzduiau nu mai puțin de 673.086 de elevi.

Totuși, calitatea a început să conteze din ce în ce mai puțin și, o dată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea României, unii dintre candidați erau chiar și ajutați să promoveze sau primeau diploma cadou, cu acordul partidului. De aceea, bacalaureatul era prezentat ca sărbătoare în perioada comunistă, elevii și partidul lăudându-se cu faptul ca aproape toți susținătorii examenului absolveau.

Un exemplu este chiar Nicolae Ceaușescu, despre care se spune că, în 1965, Școala Medie Nr. 10, numită și Școala Centrală, i-a făcut cadou diploma de promovare. Același lucru s-a întâmplat și cu licența în economie a fostului dictator, obținând-o cu o simplă semnătură din partea rectorului Institutului de Științe Economice “Lenin”.

Camere high-tech și fără telefoane mobile

În ziua de azi calitatea și cantitatea nu mai ocupă primul loc în viziunea Ministerului Învățământului. Oficialii nu se gândesc decât cum să găsească soluții mai bune pentru a preveni încercările elevilor de a copia în cadrul bacalaureatului.

De aceea, acum, în sălile de examinare se găsesc așezate strategic camere de supraveghere de ultimă tehnologie, care înregistrează atât video, cât și audio, iar elevii sunt obligați să își lase gadgeturile, cum ar fi telefoane mobile sau tablete, la ușă și să le recupereze la terminarea examenului. Toate aceste măsuri au fost luate în contextul în care, până acum trei ani, majoritatea elevilor veneau pregătiți cu “copiuțe” la bacalaureat, iar profesorii primeau bani pentru a se preface că nu le observă.

O dată cu introducerea noilor sisteme de supraveghere s-au observat și primele schimbări. Astfel, dacă din anul 2004 și până în 2009 rata de promovabilitate era de 80%, începând cu 2010 aceasta a scăzut în jurul cifrei de 55%.

În 2014, doar 60,56% dintre liceenii care au susținut examenul de bacalaureat au reușit să promoveze.

Anul acesta, aproximativ 170.000 de elevi de clasa a XII-a speră să treacă cu bine de examen și să promoveze în ciclul următor, facultatea. Schimbarea din 2015 constă în faptul că lucrările vor fi corectate în alte județe decât cele în care au fost susținute. De aceea, rezultatele vor fi anunțate pe 7 iulie, și nu pe 6 iulie asa cum s-a întâmplat anul trecut.