Emoționanta reacție a unei femei care aude pentru prima dată

Monday, 30 November -1, 00:00 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

După o viață de liniște totală în care orice sunet i-a fost necunoscut, o femeie a primit unul dintre cele mai frumoase cadouri de la viață, posibilitatea de a auzi clar toate sunetele din jurul ei.

Jo Milne este o femeie de 39 de ani din Gateshead, Marea Britanie și suferă de Sindromul Usher, care duce la diminuarea auzului, dar și la pierderea vederii.

O intervenție de implant cohlear a reușit să îi ofere lui Jo cele mai intense momente din întreaga sa viață, după ce a auzit-o pentru prima oară pe femeia care s-a ocupat de operația sa, care a fost un adevărat succes.

Pentru că totul era nou pentru Jo, medicul a întrebat-o de câteva ori dacă o aude și cât de tare și i-a spus zilele săptămânii pentru a o vedea cum reacționează. Pacienta a izbucnit în plâns, dar a fost sfătuită să zâmbească pentru că este o zi atât de importantă pentru ea.

„Inima mi-a venit în gât. Mi s-a ridicat tot părul de pe corp, un fel de electricitate pulsă în mine și nu mai simțisem asta niciodată. „Mă poți auzi?” au fost primele cuvinte pe care le-am auzit în viața mea”, a povestit femeia intr-o carte pe care a intitulat-o sugestiv, „A rupe tăcerea”, informează Daily Mail.

Vedem filmulețul cu reacția femeii, în acest articol.



Adaugă părerea ta
Alte articole din: LIFESTYLE