Stiinta si tehnologie· 2 min citire

Egiptul pregătește ''un anunț istoric'' privind ''descoperirea arheologică a secolului 21''

Egiptul pregătește ''un anunț istoric'' privind ''descoperirea arheologică a secolului 21''

Egiptul pregătește ''un anunț istoric'' privind ''descoperirea arheologică a secolului 21''

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 feb. 2016, 20:23

Ministrul egiptean al turismului, Hisham Zaazou, a făcut o declarație entuziastă în timpul recentei sale vizite în Spania, prin care a dezvăluit neoficial informații extraordinar de importante despre cercetările arheologice care au loc în interiorul camerei mortuare a faraonului Tutankamon.

Experții au apreciat de mai multă vreme că aici s-ar ascunde mormântul reginei Nefertiti. Deși un anunț oficial de presă este așteptat abia în luna aprilie, oficialul egiptean nu a rezistat să vorbească despre descoperirea unor comori impresionante și a precizat că vestea poate fi considerată „Big Bang-ul secolului 21”, scrie Rador.

Potrivit publicației spaniole ABC, Zaazou a făcut dezvăluirile în timpul unei vizite în Spania, acum câteva săptămâni.

„Nu știm dacă mormântul este al reginei Nefertiti sau al altei femei, dar este plin de comori”, a declarat Zaazou, citat de ABC. „Va fi un Big Bang, descoperirea secolului 21.”

Ministerul Antichităților din Egipt a demarat pe 4 noiembrie o analiză a camerei mortuare cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, după ce o primă scanare cu raze infraroșii detectase o zonă cu temperatură ridicată, indicând prezența unei camere ascunse.

Aceste scanări sunt menite să testeze teoria arheologului britanic Nicholas Reeves potrivit căreia mormântul faraonului Tutankamon ar ascunde alte două încăperi, una dintre ele putând fi camera mortuară a reginei Nefertiti.

Potrivit lui Reeves, mormântul lui Tutankamon era neterminat atunci când acesta a murit subit, la vârsta adolescenței, în 1332 î.Hr. În consecință, ar fi fost înmormântat în camera pregătită pentru Nefertiti, prima soție a lui Akenaton, care era tatăl lui Tutankamon, dar care îl avusese pe acesta cu o altă soție.
Cu toate acestea, există o altă ipoteză susținută de ministrul antichităților din Egipt, care spune că orice mumie care ar fi descoperită ar aparține mai curând soției faraonului Akhenaton, Kiya.

În timpul vizitei în Spania, Zaazou a mai afirmat că existase și o teorie care spunea că mormântul ar putea fi complet gol, dar că aceasta s-a dovedit deja falsă. „Nu este gol. Este plin de comori. Va fi un moment istoric”, a declarat ministrul turismului, potrivit ABC.

Revista „Nile Magazine” și-a pus întrebarea de ce ministrul Hisham Zaazou a încălcat protocolul pentru a face această dezvăluire uriașă înaintea anunțurilor oficiale de presă, care sunt așteptate în aprilie. Una dintre ipotezele avansate de publicația egipteană este că ministrul, de fapt, ar fi blufat, sperând la o impulsionare a turismului din Egipt, serios afectat în ultima perioadă. Dar, în același timp, aceeași revistă a remarcat prezența la Luxor a egiptologului britanic Nicholas Reeves, cel care a solicitat aceste investigații. Așadar, nu mai este mult până în aprilie și misterul va fi elucidat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Stiinta si tehnologie