Descoperire despre Charon, cea mai mare lună a lui Pluto

Fața lunii Charon, fotografiată de camera Lorri (Long-Range Reconnaissance Imager), aflată la bordul sondei New Horizons, care se găsea la 78.700 de kilometri distanță în 14 iulie 2015, este caracteristică unui sistem de fracturi tectonice, cu vârfuri, versanți și văi foarte adânci. De fapt, ansamblul de canioane de la ecuator este unul dintre cele mai lungi observate vreodată în sistemul solar, întinzându-se pe cel puțin 1.800 de kilometri și având pe alocuri o adâncime de 7,5 kilometri. Prin comparație, Marele Canion din Colorado are 446 de kilometri lungime, cu o adâncime maximă de 1,6 kilometri, scrie Agerpres.ro.

Peisajul tectonic al lui Charon arată că această lună s-a extins în trecut, lucru care i-a fracturat suprafața. Stratul său exterior este format în principal din gheață de apă. În stadiul său timpuriu, stratul era încălzit în urma descompunerii unor elemente radioactive și a căldurii interne rezultate din formarea lunii.

Potrivit oamenilor de știință, Charon ar fi putut fi atunci destul de caldă pentru a topi în profunzime stratul de gheață, formând astfel un ocean sub suprafața sa. Însă cu timpul luna s-a răcit, iar oceanul a înghețat în profunzime, ducând la o dilatare a gheții care a împins spre exterior stratul de suprafață, provocând marile fracturi observate astăzi.