Populația Pământului a atins 7 miliarde cel mai probabil pe 31 octombrie 2011, fapt ce a generat de atunci o dezbatere privind capacitatea planetei noastre de a susține un număr atât de mare de locuitori.
Dacă lumea ar fi redusă la numai 100 de persoane, 50 dintre aceștia ar fi bărbați, iar 50 femei, scrie Mediafax, citând Business Insider.
26 de persoane ar fi copii, iar restul de 74 adulți, în timp ce numai 8 persoane ar avea vârsta de 65 de ani sau mai mare de atât.
Populația ar fi formată din 60 de asiatici, 15 africani, 14 persoane din America (de Sud și de Nord) și 11 europeni.
În privința religiei, 33 de oameni ar fi creștini, 22 musulmani, 14 hinduși, 7 budiști, 12 persoane ar fi de altă religie și restul de 12 oameni nu ar avea nicio religie.
48 de persoane din cele 100 ar avea venituri mai mici de 2 dolari pe zi, unul din 2 copii trăind în sărăcie.
77 de persoane ar avea un adăpost, restul de 23 nefiind capabile să se adăpostească de intemperii.