Richard Helms a fost prototipul spionului modern. Timp de 30 de ani de la înființarea Agenției Centrale de Informații (CIA) și anterior înființării ei, în anul 1946, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, la Oficiul de Servicii Strategice (OSS), Richard Helms a deținut funcții-cheie în lumea aceea secretă: agent secret OSS, șef de rețea de spionaj, planificator și organizator de acțiuni secrete, iar în final, timp de peste șase ani (1966-1973), director-general al CIA.
Niciun alt american nu a fost atât de implicat, atâția ani, cu așa multe acțiuni ale CIA, ca Richard Helms. Povestea lui este, practic, povestea CIA. În descrierea extraordinarei sale cariere, autorul cărții de față a scris prima istorie completă a CIA. Biblioteca Congresului SUA are în catalogul ei peste 200 de cărți despre CIA, cele mai multe dintre ele scrise de foști salariați, dar cartea de față deține o poziție privilegiată față de celelalte.
Motivul ține de faptul că este o lucrare necenzurată, iar autorul ei este acuzat de critici pentru prezentarea lui Helms într-o formulă prea dură. Thomas Powers nu a fost obligat să prezinte manuscrisul acestei cărți spre examinare și aprobare șefilor de la CIA, cum a fost cazul celorlalți autori care au lucrat acolo. Rezultanta acestei situații este că imaginea în care apare CIA în această lucrare este mai obiectivă, mai completă și mai revelatoare decât tot ce s-a scris anterior. Cel puțin acestea sunt calificativele date cărții de față (The man who kept the secrets – Richard Helms and The CIA) de către editura Alfred Knopf, care a îndrăznit publicarea ei. Autorul cărții, Thomas Powers, este jurnalist la United Press International (UPI) și laureat al premiului Pulitzer pentru cartea sa precedentă, Diana: The marking of a terrorist.
Scandalul Watergate și demiterea directorului CIA, Richard Helms
În galeria directorilor CIA, de la înființare și până azi, Richard Helms ocupă un loc central și privilegiat. Primul motiv este acela că a fost promovat din interior la funcția supremă pentru merite profesionale, în timp ce majoritatea celorlalți directori-generali ai CIA a fost reprezentată de oameni aduși din afara instituției, pe considerente cunoscute doar de președintele SUA. În acest context, cel mai edificator exemplu este cel dat de președintele Gerald Ford, care, la instalarea sa la Casa Albă, a numit la conducerea CIA pe politicianul George Herbert Bush, tatăl ultimului președinte republican al SUA – un om fără experiență în domeniul spionajului extern.
Un alt motiv de distincție pentru Helms, comparativ cu ceilalți directori, este modul în care acesta a ținut piept asaltului Casei Albe asupra CIA de a-l salva pe președintele Nixon și pe oamenii lui apropiați din scandalul intrat în istorie sub numele Watergate. Concret vorbind, Nixon, prin asistenții lui de la Casa Albă (John Dean, Haldeman etc.), încerca să obțină de la CIA milioane de dolari în bani gheață cu care să cumpere tăcerea celor prinși în flagrant în efracția de la Watergate și arestați de FBI. Helms a făcut senzație prin refuzul său de a implica CIA în orice operațiune de acoperire a ilegalităților comise de Nixon și de oamenii lui. Fiind o anchetă federală în plină desfășurare pe plan intern, Helms a considerat în mod corect că este de competența poliției federale FBI și că nu are vreo legătură cu spionajul extern. Pentru acest gest temerar, Helms va plăti cu funcția sa, fiind demis de Nixon și expediat la Teheran ca șef al misiunii diplomatice americane din capitala Iranului.
Șefi de stat uciși din ordinul președinților americani
Al treilea motiv de celebritate dobândit de Helms a fost modul în care s-a comportat după demiterea sa de la CIA și mai ales după demisia lui Nixon de la Casa Albă. Helms a fost anchetat dur de către o comisie a Congresului american prezidată de senatorul Frank Church, care îi cerea lui Helms să dezvăluie toate ilegalitățile comise de CIA sub conducerea sa, în special în Chile, unde președintele ales democratic, Salvador Allende, a fost răsturnat de la putere din ordinul lui Nixon.
Continuarea pe historia.ro.
