Cu siguranță ați auzit ideea conform căreia gândirea pozitivă este esențială și că o persoană poate obține ceva atunci când este convins că va reuși. În realitate nu este deloc așa, avertizează psihologii.
Conform unor cercetări recente, atunci când cineva visează cu ochii deschiși, convins că va reuși tot ceea ce și dorește, șansele lui reale scad, scrie descopera.ro.
Psihologii Gabriele Oettingen și Doris Mayer au întrebat 83 de studenți germani cât de optimiști sunt în privința găsirii unui loc de muncă.
Doi ani mai târziu, i-au întrebat pe aceeași tineri care este situația lor la locul de muncă.
Cei care gândiseră foarte pozitiv aplicaseră pentru mai puține joburi și aveau salarii mai mici decât tinerii care nu-și făcuseră mai speranțe.
Și în cazul unor pecienți care au fost operați s-a observat o situație asemănătoare. Cei care erau convinși că nu vor avea dureri s-au recuperat mai greu decât ceilalți.
Heather Barry Kappes, profesoară la London School of Economics, care a realizat un alt studiu în acest sens, explică:
„Când îți imaginezi un sfârșit pozitiv, ai impresia că ești aproape să-ți atingi obiectivele, adică nu mai trebuie să faci mare efort în acest sens”, explică ea.
Gabriele Oettingen crede că perioadele în care se observă o atitudine generală de gândire pozitivă pot preconiza mari pierderi economice în perioada următoare.