Agenția Spațială Română (ROSA) a confirmat că evenimentul produs deasupra României în noaptea de marți spre miercuri a fost provocat de "un meteoroid care a intrat în atmosfera Pământului", potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției.
"O lumină intensă urmată de un zgomot puternic a fost înregistrată pe cerul României la ora 3.05 în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, aceasta putând fi observată cu precădere în zona de sud-est a țării. Evenimentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere din mai multe orașe din țară. Din datele care au fost corelate până în momentul de față de către Agenția Spațială Română, luând legătura atât cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Observatorul Astronomic al Academiei Române, precum și cu ONG-ul Societatea Astronomică Română de Meteori, ROSA confirmă că evenimentul a fost provocat de un meteoroid care a intrat în atmosfera Pământului", se arată în anunțul ROSA.
Potrivit ROSA, momentan nu se cunosc date foarte precise, un raport urmând să fie realizat în zilele care urmează.
"Din informațiile de până acum, putem estima că fenomenul s-a produs la o altitudine între 50-70 km, de la est la vest, deasupra zonei dintre București și Vrancea. Acest fenomen este unul comun, doar în noaptea trecută au fost monitorizați cu aproximație 30 de meteori similari pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, singura țară din lume care are un sistem de monitorizare în funcțiune", a declarat Marius-Ioan Piso, președintele Agenției Spațiale Române.
Pe de altă, ROSA afirmă că "deși acest eveniment nu a produs pagube și cel mai probabil meteoroidul a ars complet în atmosferă, el trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea investirii în astfel de sisteme de monitorizare pentru obiecte mai mari și mai periculoase".
"În acest sens, România, prin Agenția Spațială Română, este implicată în programul Agenției Spațiale Europene denumit SSA, Space Situational Awareness. Acesta vizează protecția planetară din trei puncte de vedere: erupții solare, deșeuri spațiale și obiecte din apropierea Pământului. Meteoroizii fac parte din ultima categorie, alături de asteroizi și nuclee de comete", a completat Marius-Ioan Piso.