Social· 1 min citire

Incendiu la Spitalul Județean Reșița: 16 pacienți evacuați și o persoană rănită

Incendiu spital

Incendiu spital

Publicat27 oct. 2026, 10:33
Actualizat27 oct. 2026, 10:36

Un incendiu a izbucnit marți dimineață, 27 octombrie, în jurul orei 05:20, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Reșița, în Staționarul 2. În urma incidentului, 16 pacienți au fost evacuați, iar o pacientă a suferit arsuri și a fost preluată de echipajul SMURD sosit la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de echipele de intervenție, cauza probabilă a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Potrivit reprezentanților ISU, incendiul a izbucnit într-un salon situat la etajul al doilea al Staționarului 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. Flăcările și fumul dens au alertat personalul medical, care a activat imediat procedurile de urgență.

Datorită intervenției rapide a cadrelor medicale, 16 pacienți aflați pe secție au fost evacuați din zona de pericol

au transmis pompierii.

O pacientă a suferit arsuri și a fost preluată de echipajul SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale.

De la ce ar fi pornit incendiul de la Secția Psihiatrie?

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Reșița, cu un efectiv de 19 militari. Aceștia au mobilizat trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Intervenția a fost sprijinită de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Focul a afectat un pat dintr-un salon și a fost lichidat rapid de pompieri.

Potrivit informațiilor furnizate de echipele de intervenție, cauza probabilă a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social