Social· 3 min citire

Focar de rabie în Harghita: două bovine, confirmate. Alte cazuri suspecte: recomandările autorităților pentru populație

Bovine/Profimedia

Bovine/Profimedia

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 30 sept. 2026, 22:49

Alertă în județul Harghita, după ce două bovine din zona localității Tomești au fost confirmate cu rabie. Autoritățile au instituit zone de protecție și supraveghere în jurul focarelor și au dispus măsuri pentru limitarea răspândirii bolii. Totodată, sunt investigate alte trei suspiciuni de rabie, inclusiv la o bovină și un câine.

Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Róbert István, a declarat miercuri seara că este vorba despre o vacă adultă și un exemplar bovin tânăr. Cele două animale se aflau la aproximativ cinci kilometri distanță unul de celălalt.

Două bovine din Tomești, confirmate cu rabie

Probele prelevate de la cele două bovine au fost confirmate pozitiv pentru rabie, inițial la laboratorul din Sfântu Gheorghe, iar ulterior la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București.

Toate persoanele care au intrat în contact cu animalele, inclusiv medicul veterinar, au fost direcționate către Centrul antirabic pentru vaccinare și serumizare, a precizat șeful DSVSA Harghita.

Conform planului de măsuri adoptat în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, a fost instituită o zonă de protecție pe o rază de trei kilometri în jurul focarelor. În această zonă au fost dispuse măsuri de supraveghere a animalelor și de limitare a circulației acestora, precum și vaccinarea speciilor receptive care au intrat în contact cu animalele bolnave. De asemenea, a fost stabilită o zonă de supraveghere pe o rază de șapte kilometri în jurul zonei de protecție.

Măsuri pentru câini și pisici

În localitățile aflate în zonele de protecție și de supraveghere au fost luate măsurile necesare, printre care catagrafierea câinilor și pisicilor, efectuarea vaccinărilor antirabice de completare și limitarea circulației acestor animale.

Șeful DSVSA Harghita, dr. Róbert István, a menționat alte trei suspiciuni de rabie sunt, ]n prezent, investigate. Este vorba despre o bovină care a murit în localitatea Dănești, în cazul căreia au fost recoltate deja probe, o altă bovină din Sândominic, care prezintă semne de boală și urmează să fie eutanasiată, precum și un câine din Mihăileni, în vârstă de aproximativ șase luni, care nu fusese încă vaccinat și care prezintă, la rândul său, simptome suspecte.

Proprietarii au observat, în urmă cu aproximativ o săptămână, că animalul a intrat în contact cu o vulpe, potrivit sursei citate.

Măsuri și în fondurile de vânătoare

Planul de măsuri prevede intervenții și în fondurile de vânătoare din zona afectată. Gestionarii acestora trebuie să evalueze populația de animale sălbatice, în special cea de vulpi. Astfel, sunt prevăzute acțiuni pentru reducerea efectivelor de vulpe și șacal, inclusiv prin creșterea cotei de vânătoare, fără utilizarea câinilor de vânătoare.

În opinia șefului DSVSA Harghita, „cheia” diminuării evoluției bolii este la gestionarii fondurilor de vânătoare, în contextul în care există suspiciunea că sursa îmbolnăvirilor este din mediul silvatic.

„Trebuie neapărat rărite familiile de vulpi. Numărul de vulpi trebuie catagrafiat, și în interiorul zonelor de protecție, și în zona de supraveghere trebuie făcută o acțiune de rărire a vulpilor, ca să nu mai aibă contact una cu alta”, a spus dr. Róbert István. El a explicat că boala evoluează de peste o lună în județele limitrofe Harghitei, respectiv Bacău, Suceava și Neamț, unde virusul rabiei a fost confirmat la mai multe animale.

Recomandările autorităților pentru populație

Autoritățile avertizează populația să nu se apropie de animalele sălbatice care manifestă un comportament suspect, devin neobișnuit de îndrăznețe, au salivație abundentă sau sunt agresive. În astfel de situații, populația este sfătuită să anunțe autoritățile și să nu atingă animalele. Persoanele care au intrat în contact cu un animal suspect trebuie să solicite de urgență o evaluare medicală la medicul de familie.

Ultimele cazuri de rabie în județul Harghita s-au înregistrat în anii 2014-2015.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social