Social· 3 min citire

Protest spontan al transportatorilor pe centura Aradului. Șoferii cer amânarea TollRo: ce îi nemulțumește

Protest transportatori/ Captură video

Protest transportatori/ Captură video

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 sept. 2026, 21:19

Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circau circulat cu automarfarele la viteză redusă și au claxonat. Șoferii cer amânarea introducerii sistemului TollRo, despre care susțin că prezintă probleme tehnice și nu funcționează corect.

Transportatorii au pornit în marș cu camioanele pe centura Aradului, îngreunând traficul prin deplasarea cu viteză redusă și folosirea claxoanelor pentru a atrage atenția asupra nemulțumirilor lor.

Coloana de camioane s-au întins pe câțiva kilometri, protestul fiind supravegheat de polițiști.

Transportatorii cer amânarea amenzilor

Nemulțumirea este legată de implementarea sistemului TollRo și de problemele tehnice ale acestuia, conform protestatarilor.

„Este un protest spontan al transportatorilor din Arad pentru măsurile pe care le considerăm abuzive în urma implementării TollRo. Acum trei ani, Parlamentul a votat o lege prin care camioanele trebuie să plătească în funcție de masa maximă autorizată pe kilometru, nu mai avem rovignetă pe zi, pe an, pe lună, în funcție de clasa de poluare. Până în 1 ianuarie 2026 era acest termen, de atunci până astăzi s-a amânat de trei ori implementarea acestui sistem, iar de 15 zile doar s-a pus la dispoziția transportatorilor un program pilot prin care să se pregătească pentru efectiva înscriere de la 1 octombrie. Problema este că, înainte de pornire, acest sistem prezintă serioase carențe tehnice, încă nu funcționează, iar de mâine se aplică amenzi”, a declarat Sebastian Pop, reprezentant al șoferilor care protestează, potrivit Agerpres.

Alți șoferi au spus că sunt de acord să plătească taxa de drum, însă nu și amenzile care ar putea fi aplicate în cazul în care sistemul TollRo nu funcționează.

„Există un proiect în Senat care prevede să se suspende amenzile până în 15 martie 2027, cerem ca acest proiect să fie votat cât mai repede”, a declarat unul dintre șoferi.

Implementarea sistemului de joi ar putea duce la formarea unor cozi la punctele de trecere a frontierei, sunt de părere alți protestatari.

Ce se schimbă pentru transportatori de la 1 octombrie?

Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece la versiunea finală începând cu data de 1 octombrie, la ora 00:00, a informat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit CNAIR, operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și ale vehiculelor.

Trecerea la noua versiune nu include migrarea datelor din aplicația pilot. Conturile de utilizator, datele companiilor și evidența vehiculelor introduse în perioada de pilotare nu vor fi transferate în sistemul final, a precizat CNAIR într-o postare pe Facebook.

Operatorii care au folosit versiunea pilot trebuie să descarce din nou sau să actualizeze aplicația TollRo, să creeze un cont nou de utilizator, să completeze datele de identificare ale companiei și să înregistreze din nou vehiculele tractoare și remorcile sau semiremorcile.

CNAIR le-a recomandat operatorilor de transport să pregătească din timp datele companiei și documentele de înmatriculare ale flotei, pentru a evita eventualele întreruperi în activitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social