Un accident rutier grav s-a produs miercuri după-amiază, în localitatea Băcia, județul Hunedoara. Un microbuz în care se aflau nouă persoane, între care cinci copii, a fost implicat într-o coliziune cu un autocamion. În urma impactului, un bărbat a rămas încarcerat, iar alte două femei au suferit traumatisme. Cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva pentru investigații și tratament de specialitate.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Hunedoara, la locul accidentului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Deva și echipajele SMURD Simeria. Pentru gestionarea intervenției au fost alocate două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare. În sprijinul salvatorilor a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, încadrat cu medic.
În momentul producerii accidentului, în microbuz se aflau nouă persoane: patru adulți și cinci copii.
La sosirea echipajelor de intervenție, un bărbat a fost găsit încarcerat în autoturismul avariat. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestuia, reușind să îl scoată în siguranță dintre fiarele contorsionate. În același timp, două femei care prezentau traumatisme au primit îngrijiri medicale la fața locului.
„Ulterior, aceste trei victime au fost transportate la UPU Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Care este starea de sănătate a copiilor
Celelalte șase persoane aflate în monovolum, inclusiv cei cinci copii, precum și conducătorul autocamionului au fost evaluate de echipajele medicale. Potrivit pompierilor, acestea se află în afara oricărui pericol.
Militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, pentru eliminarea riscurilor suplimentare la locul coliziunii.
Trafic blocat în timpul intervenției
Circulația rutieră în zona accidentului a fost blocată pe durata intervenției echipajelor de salvare și până la finalizarea misiunii. Până la ora transmiterii acestei știri, autoritățile nu au comunicat împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Acestea urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.