Anterior apariției sângelui în urină, acesta se confrunta cu durere permanentă, usturime la urinare și jet slab. Deși mergea la control periodic, medicul curant îi prescria tratament medicamentos, îl asigura că nu sunt probleme și îl trimitea acasă. Asta până într-o zi, când bărbatul a început să elimine cheaguri de sânge.
Ghiorghe s-a programat la mai mulți medici și a efectuat numeroase investigații, pentru a vedea care este cauza manifestărilor sale clinice. În cele din urmă, rezultatele investigațiilor au arătat că pacientul suferea de tumoră vezicală infiltrativă, respectiv cancer de vezică urinară, pentru care a urmat un tratament chirurgical nereușit.
Cum situația sa devenea tot mai complicată, Ghiorghe a continuat să caute soluții. Așa a ajuns la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și coordonatorul pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR, care i-a redat încrederea, propunându-i o soluție de tratament adaptată nevoilor sale. Medicul i-a propus, explicându-i în amănunt, o cistectomie radicală, respectiv îndepărtarea vezicii afectate de cancer și reconstrucția ulterioară a acesteia, cu neovezică ileală. Ca alternativă, Conf. Dr. Constantin Gîngu i-a prezentat și posibilitatea de tratament prin chimioterapie neoadjuvantă, dar pacientul a optat cu multă încredere pentru intervenția chirurgicală. Aceasta a fost efectuată cu succes, la Spitalul Clinic SANADOR. Operația a fost una complexă, dar care s-a încheiat cu succes după șapte ore.
În cadrul intervenției salvatoare, Conf. Dr. Constantin Gîngu i-a efectuat o rezecție în bloc a organelor afectate de cancer, respectiv vezica urinară și prostata. Ulterior, i-a reconstruit vezica, dintr-o ansă ileală. Postoperator, pacientul s-a recuperat ușor, iar în prezent, la mai mult de patru ani de la momentul intervenției chirurgicale, se simte bine, și-a păstrat autonomia și se bucură din nou de viață.
La SANADOR, pacienții cu afecțiuni urologice au acces la consulturi de specialitate și investigații avansate, pentru un diagnostic corect și un tratament corespunzător. Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, intervențiile se desfășoară la Spitalul Clinic SANADOR într-un bloc operator foarte bine dotat, cu sprijinul și suportul specialiștilor Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I. În funcție de caz, operațiile sunt efectuate minim invaziv, prin chirurgie robotică sau laparoscopică ori prin abord clasic, deschis.