Politica· 4 min citire

ZIUA MAGHIARILOR DE PRETUTINDENI. Vicepremierul Ungariei, CĂLARE la TÂRGU SECUIESC

ZIUA MAGHIARILOR DE PRETUTINDENI. Vicepremierul Ungariei, CĂLARE la TÂRGU SECUIESC

ZIUA MAGHIARILOR DE PRETUTINDENI. Vicepremierul Ungariei, CĂLARE la TÂRGU SECUIESC

Publicat15 mar. 2014, 11:04
Actualizat15 mar. 2014, 12:39

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, comemorată de demnitarii de la Budapesta în Ardeal. Ziua, umbrită de campania electorală din Ungaria, este marcată astăzi în aproape toate orașele din Transilvania prin ceremonii militare, religioase, depuneri de coroane de flori, dar și marșuri stradale. Vineri, autoritățile române au decis nepermiterea intrării în țară a unor cetățeni ungari din patru formațiuni, inclusiv Jobbik. Urmează să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceștia să fie declarați indezirabili.

La manifestațiile din Ardeal sunt așteptați politicieni și demnitari din Ungaria. Secretarul de stat maghiar Nemeth Szolt și ministrul Mediului, Attila Korodi, vor fi prezenți la Miercurea Ciuc, în timp ce președintele UDMR, Kelemen Hunor, se va afla la Oradea.

Peste două mii de jandarmi și polițiști au fost mobilizați pentru a preveni incidentele. Asta mai cu seamă că Noua Dreaptă se pregătește de marșuri în Arad și Cluj-Napoca.

UPDATE TÂRGU SECUIESC: Peste 10.000 de persoane participă, sâmbătă, la Târgu Secuiesc (Covasna), la manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare alături de președintele Consiliului Județean Covsna, Tamas Sandor.

Manifestările de 15 Martie au început, la Târgu Secuiesc, cu defilarea reprezentanților școlilor din zonă și cu parada locuitorilor din comunele aflate în apropierea orașului, cei din urmă venind cu căruțe în centrul municipiului.

De asemenea, la defilare au participat câțiva membri ai Mișcării Tinerilor din 64 de Comitate (HVIM), care au avut un steag secuiesc de dimensiuni mari.

Invitatul principal al evenimentului de la Târgu Secuiesc este vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, care a defilat călare, alături de șeful CJ Covasna, Tamas Sandor, și deputatul UDMR Fejer Laszlo Odon.

Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane participă la manifestări, centrul orașului fiind decorat cu steaguri secuiești și ale Ungariei.

UPDATE CLUJ: Peste 300 de oameni la un marș prin centrul orașului, intonând imnul Ungariei și imnul secuiesc

Peste 300 de persoane au luat partela un marș prin centrul municipiului Cluj-Napoca, de la Institutul Teologic Reformat din Piața Avram Iancu și până la Biserica "Sfântul Mihail" din Piața Unirii, participanții intonând imnul Ungariei și imnul secuiesc.

Potrivit MEDIAFAX, maghiarii s-a adunat, sâmbătă, la ora 11.00, în fața Institutului Teologic Reformat din Piața Avram Iancu, cu steaguri ale României, Ungariei și Ținutului Secuiesc, mulți având în piept cocarde în culorile roșu, alb și verde.

Aproximativ 300 de persoane au plecat apoi în marș pe bulevardul 21 Decembrie 1989, însoțiți de o fanfară, și au ocupat o bandă de circulație pe carosabil, până la Biserica Romano-Catolică "Sfântul Mihail" din Piața Unirii, unde, la ora transmiterii acestei știri, are loc o slujbă religioasă.

În timpul marșului, participanții au intonat cântece patriotice, dar și imnul Ungariei și imnul secuiesc.

Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai UDMR, PPMT, dar și consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos. La finalul marșului, în fața Bisericii "Sfântul Mihail" a apărut și un grup de câțiva membri ai Mișcării de Tineret din cele 64 de Comitate, care au intrat și ei la slujbă.

Programul manifestărilor de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni mai cuprinde, la Cluj-Napoca, de la ora 13.15, o ceremonie de depunere de coroane de flori la plăcuța poetului maghiar Petofi Sandor de pe strada Avram Iancu, iar tot acolo vor fi susținute discursuri de către oficialități locale și lideri ai UDMR.

ROMÂNIA INTERZICE intrarea pe teritoriul țării a unor EXTREMIȘTI MAGHIARI

Vineri, autoritățile române au decis nepermiterea intrării în țară a unor cetățeni ungari din patru formațiuni, inclusiv Jobbik. Urmează să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceștia să fie declarați indezirabili.

Potrivit Poliției Române, în perioada 15 - 17 martie, în 56 de locuri din 15 județe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.

Președintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunță în număr mare în România în următoarele zile, că "oricine poate fi cu ușurință expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile și Constituția".

Șeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari "să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituției României".

Băsescu a precizat că măsuri vor fi anunțate vineri de Ministerul de Interne.

"Obiectivul nostru este că oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declarații care contravin Constituției României, statului de drept și comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor țări", a mai spus Traian Băsescu.

Președintele i-a transmis un mesaj și liderului Jobbik, Vona Gabor: "Să fie convins domnul președinte al Jobbik că îi știm foarte bine activitatea politică".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica