Politica· 2 min citire

Vin alegerile, iar Autoritatea Electorală a găsit problema! Lipsa mașinilor

Vin alegerile, iar Autoritatea Electorală a găsit problema! Lipsa mașinilor

Vin alegerile, iar Autoritatea Electorală a găsit problema! Lipsa mașinilor

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 oct. 2018, 17:14

Autoritatea Electorală Permanentă vrea mașini pentru ca reprezentanții intituției să se poată deplasa în țară, în perspectiva alegerilor din 2019 și 2020.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre al Guvernului pentru aprobarea numărului de autoturisme necesare desfășurării activităților specifice acestei instituții, conform unui comunicat de presă.

În perspectiva anilor electorali 2019 și 2020, proiectul are în vedere necesitatea desfășurării următoarelor activități specifice, care presupun deplasarea în fiecare localitate din România a reprezentanților Autorității Electorale Permanente: activitatea de îndrumare electorală a autorităților administrației publice locale cu atribuții în organizarea și desfășurarea proceselor electorale (primari, prefecți, servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, secretarii unităților administrativ-teritoriale); controlul și monitorizarea îndeplinirii sarcinilor care revin autorităților publice și altor organisme în pregătirea și organizarea proceselor electorale (primari, prefecți, servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, secretarii unităților administrativ-teritoriale, birouri electorale); activitatea de control al finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale pentru fiecare organizație teritorială, până la nivel de municipiu/oraș/comună; activitatea de instruire a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, precum și a operatorilor de calculator, până la nivel de localitate; sprijinirea activității birourilor electorale de circumscripție (până la nivel de comună în cazul alegerilor locale).

"Ținând cont de faptul că, potrivit legii și Regulamentului de organizare și funcționare, Autoritatea Electorală Permanentă are 8 filiale regionale și 34 de birouri județene, precum și de faptul că, în vederea efectuării activităților de instruire, îndrumare, control și monitorizare electorală, atât personalul acestora cât și personalul structurilor din aparatul central trebuie să se deplaseze în teritoriu, prezentul proiect propune stabilirea (...) numărului de autoturisme pentru activitățile specifice, respectiv 10 autoturisme pentru sediul central și câte un autoturism pentru fiecare filială și birou județean", a precizat AEP.

Proiectul a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 16.10.2018 și poate fi consultat la secțiunea Legislație electorală - Transparență decizională, accesând link-ul http://www.roaep.ro/legislatie/transparenta-decizionala.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica