Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a criticat în exclusivitate la Realitatea PLUS declarațiile făcute de Dominic Fritz la adresa Curții Constituționale. Acesta susține că deciziile CCR sunt obligatorii și că un demnitar trebuie să le respecte, chiar dacă, în calitate de om politic, poate să își exprime nemulțumirea.
Tudorel Toader a reacționat la declarațiile făcute de Dominic Fritz după decizia CCR care îl vizează pe primarul Timișoarei. Fostul ministru al Justiției susține că hotărârile Curții sunt obligatorii și trebuie respectate inclusiv de oamenii politici. CCR a arătat, în motivarea publicată în august, că mecanismul privind încetarea mandatului în 30 de zile este constituțional.
„Deciziile Curții Constituționale au putere de lege. Când un demnitar, când un om politic atacă legea, înseamnă că, implicit, atacă statul de drept. Spune Constituția, la articolul 1: România e stat de drept și respectarea legii este obligatorie. Ceea ce ar trebui să știe și Dominic Fritz: că asta este legea și trebuie respectată. În rest, ca om politic, se poate manifesta, se poate exprima, dar, ca demnitar, ca încă primar al Timișoarei, nu este admisibil așa ceva.”
„Decizia este obligatorie și pentru Dominic Fritz”
Tudorel Toader a insistat că hotărârea Curții Constituționale produce efecte juridice și este obligatorie pentru toate autoritățile și pentru cetățeni. El a criticat astfel poziția exprimată de liderul USR față de decizia care îl afectează direct.
„Nu chiar așa, dar decizia Curții deja este publicată în Monitorul Oficial de mult timp. Produce efecte juridice, este obligatorie, erga omnes, cum zicem noi, pentru toți românii, pentru toate autoritățile, încât este obligatorie și pentru Dominic Fritz. Este ca și cum un alt lider de partid ar ieși și ar ataca o lege, ar critica o reglementare. Îl situează în afara spațiului juridic reglementat de Constituție.”
Fostul ministru al Justiției a comentat și formularea folosită de Dominic Fritz atunci când acesta s-a referit la „ăștia cinci de la CCR”.
„Am văzut expresia. Este nefericită, să nu mă exprim altfel, dar decizia este obligatorie și încetează în baza acesteia, în baza legii, precum spuneam. Restul este politică, restul este nemulțumirea unui om care a rămas în exercițiul demnității, deși a încălcat regimul incompatibilităților și al conflictului de interese.”
Tudorel Toader, despre Comisia de la Veneția și CEDO
Tudorel Toader a vorbit și despre demersurile invocate de Dominic Fritz în legătură cu Comisia de la Veneția și CEDO. În opinia fostului ministru al Justiției, acestea nu pot schimba decizia Curții Constituționale.
„Chestiunea este tranșată, este definitivă, obligatorie. Nimeni, nimeni nu poate răsturna decizia Curții Constituționale, pentru că respectiva Comisie de la Veneția, am făcut parte din ea 15 ani, 8 reprezentând statul român, 7 Curtea Constituțională, nu emite decizii, nu poate înfrânge decizia Curții Constituționale. CEDO, nici nu-i vorbă, nici nu. La CEDO te duci după ce se finalizează definitiv un proces în spațiul juridic național, la instanțele din România. Dominic Fritz nu are astfel de proces, nu are cu ce să se ducă la CEDO să-și exprime nemulțumirea.”