Politica· 2 min citire

Radu Marinescu, atac dur la Dominic Fritz: „Nu au murit eroii ca să dea alibiuri”

Radu Marinescu

Radu Marinescu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 sept. 2026, 17:17

Radu Marinescu îl critică dur pe Dominic Fritz pentru evenimentul de rămas-bun de la Primăria Timișoara, organizat sub simbolul Revoluției. Acesta consideră că asocierea plecării liderului USR din primărie cu Revoluția timișoreană reprezintă o ofensă la adresa celor care și-au pierdut viața în decembrie 1989.

Radu Marinescu, atac la adresa lui Dominic Fritz

Radu Marinescu a reacționat după evenimentul organizat de Dominic Fritz înainte de încetarea mandatului său de primar al Timișoarei. Acesta a criticat atât modul în care a fost pregătită despărțirea de Primărie, cât mai ales folosirea simbolului Revoluției timișorene.

„Întâmplător am văzut că dl Fritz organizează la Timișoara festivalul despărțirii de primărie, un exercițiu cu public cu iz maoist, de convertire într-un fel de triumf a pierderii ignobile a funcției pentru abateri de integritate. Ca face spectacol din conflictul său de interese este problema dansului și a celor care gusta sau adera, unii chiar ditirambic, la asemenea show îndoielnic.

Însă ca dl Fritz pune acest miting de adio personal sub semnul simbolic al Revoluției timișorene e o problemă a tuturor. Pentru ca e o ofensă. Nu au murit eroii ca să dea alibiuri sau detergent înălbitor conflictului intereselor dlui Fritz cu funcția publică. Iar faptul că dânsul se laudă că a gestionat bine serviciile publice, apa, asfaltul, spațiile verzi etc în Timișoara nu-l face egal sau macar comparabil acestor titanice sacrificii. O despărțire sobră, în sac și cenușă biblice , era mai adecvată”, a postat Radu Marinescu.

Evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”

Dominic Fritz a organizat duminică evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, înaintea încetării mandatului său de primar. Evenimentul a fost transformat de liderul USR într-un mesaj de mobilizare politică.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica