Jurnalistul Vlad Petreanu a publicat pe blogul său, suma pe care Victor Ponta a trebuit să o plătească pentru închirierea Arenei Naționale, pe 20 septembrie 2014, când își lansa a treia oară candidatura la prezidențiale, de data aceasta printr-un spectacol megalomanic organizat de PSD pe stadionul din București. Potrivit unui răspuns la solicitarea pe care a trimis-o Primăriei București, suma a fost de 219.132,30 RON, cu TVA.
Privind la tv lansarea nord-coreeană din septembrie, am vrut să știu cât a plătit PSD pentru închirierea stadionului. De aceea, am trimis Primăriei Municipiului București o solicitare oficială în acest sens, pe baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Cereea a fost formulată astfel:
“Va rugam sa ne comunicati urmatoarele informatii: 1. Numarul si data contractului prin care a fost inchiriata Arena Nationala in vederea organizarii evenimentului de lansare a candidaturii prentru presedintia Romaniei a presedintelui PSD, dl. Victor Ponta, eveniment care a avut loc in data de 20 septembrie 2014. 2. Numele entitatii juridice care a semnat contractul din partea organizatorului evenimentului si numele si calitatea persoanei care a reprezentat aceasta entitate juridica. 3. Suma totala pentru care a fost inchiriata Arena Nationala in vederea acestui eveniment cat si termenele de plata si eventualele transe de plata agreate prin contract.” Am primit răspunsul ieri. PMB a retransmis cererea mea către Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, care a dat următorul răspuns oficial:
Se observă că PSD a încheiat contractul de închiriere a Arenei Naționale cu numai 3 zile înainte de eveniment – ceea ce spune ceva despre relațiile dintre PSD și instituțiile statului român. Prețul închirierii: 219.132,30 RON, TVA inclus, “la care se adaugă consumul de utilități”.* Mie nu mi se pare mult – adică, la suma asta, parcă văd că mâine, poimâine, avem și prima nuntă de megastar al manelelor organizată pe Arena Națională. Cât a costat cu totul acțiunea – cu aducerea atâtor zeci de mii de oameni în București plus producția propriu-zisă a evenimentului – n-avem de unde ști, că acestea nu sunt informații publice, ci doar ale PSD. Ce știm sigur e că a costat mult mai mult decât a făcut, în cele din urmă.
Mai multe pe petreanu.ro