Femeia îi jignește fără nicio ezitare pe susținătorii lui Călin Georgescu, despre care spune că vin din interiorul mișcării antivacciniste.
De asemenea, Pippidi declară că din diaspora s-au născut cele mai mari superstiții și repetă ideea potrivit căreia președintele României nu ar mai trebui ales direct de către popor. I-am cerut un punct de vedere Alinei Mungiu-Pippidi, însă până acum nu am primit un răspuns.
Alina Mungiu-Pippidi, declarații scandaloase la adresa poporului
Printre altele, Alina Mungiu-Pippidi încearcă să îi portretizeze drept conspiraționiști pe susținătorii lui Călin Georgescu.
„Baza de vot a domnului Georgescu a fost mișcarea antivaccin, una puternică în România, țara din UE cu cel mai mic procent de adulți vaccinați.”, a zis Alina Mungiu-Pippidi.
Ideile halucinante ale Alinei Mungiu-Pippidi nu se opresc aici. Femeia atacă credința românilor și aruncă vina pe biserici pentru așa-zisa dezinformare din timpul pandemiei, atunci când nu toți românii au vrut să se vaccineze, așa cum cereau mai-marii Uniunii Europene.
„Bisericile românești din străinătate, în loc să civilizeze această comunitate, sunt în fapt principalul motor al superstiției și au jucat un rol negativ în timpul pandemiilor, opunându-se deschis politicilor oficiale. Împreună, cele două populații fac ca România să fie pe primul loc în ceea ce privește violența domestică, abuzul asupra copiilor, traficul de femei și multe altele.”, a completat Alina Mungiu-Pippidi.
În declarațiile sale, politologul insistă din nou că sistemul politic din România ar trebui să se schimbe, iar președintele să nu mai fie ales direct de popor.
Femeia spune că președintele nu ar mai trebui ales de către popor.
„Lecția pentru români este că ar trebui să schimbe Constituția pentru a renunța la alegerile directe pentru președinte. A fost întotdeauna o idee populistă, iar acum, cu Tik-tok, devine sinucigașă, văzând că președintele este atât de puternic în domeniul apărării/politicii externe, în timp ce oamenii investesc în el așteptările lor sociale.”, a transmis politologul.
Alina Mungiu-Pippidi l-a susținut în numeroase rânduri pe Nicușor Dan, iar recent a dat mai multe mesaje prin care pare să îl susțină în cursa pentru prezidențiale.