Dacian Cioloș este dorit în fruntea PNL. O arată cel mai recent sondaj realizat de Agenția de Rating Politic. De altfel, liberalii conduc în topul preferințelor alegătorilor, cu un procent peste Partidul Social Democrat. Din sondaj mai reiese că românii și-ar dori partide noi și că au încredere în reformarea celor deja existente.
Potrivit sondajului realizat de Agenția de Rating Politic, Dacian Cioloș se bucură de încrederea românilor.
La nivelul întregii populații, 41% consideră că actualul prim-ministru ar fi o soluție bună pentru a prelua conducerea PNL. Procentul crește atunci când vorbim despre răspunsurile date de votanții PNL. 55% dintre liberali l-ar vrea pe Dacian Cioloș președinte al partidului.
De partea cealaltă, Vasile Dîncu nu a reușit să îi convingă pe social-democrați și nici pe votanții acestora.
Din totalul populației, doar 29 de procente consideră că vicepremierul ar fi potrivit pentru șefia PSD. Cât despre votanții PSD, doar 33% l-ar dori pe Vasile Dîncu președinte la partid.
35% dintre respondenți spun că ar vota PNL, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. La un procent distanță se clasează Partidul Social Democrat. Podiumul este completat de Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu, cu 7,5% din preferințe. Potrivit sondajului, UDMR s-ar clasa sub pragul electoral de 5%. Două dintre cele mai noi partide, cele fondate de Monica Macovei și Mircea Geoană, ar obține, fiecare, 1,5% din voturi.
Cu toate acestea, 51% dintre români și-ar dori să mai apară și alte partide. 44 de procente consideră că țara noastră nu mai are nevoie și de alte formațiuni politice.
Românii s-au mai arătat încrezători în reforma partidelor actuale. Peste 60% au răspuns afirmativ la această întrebare.
70% dintre participanții la sondaj sunt de părere că actualele formațiuni politice reprezintă mai degrabă interesele liderilor de partid. Doar 6 procente spun că acestea reprezintă interesele alegătorilor, iar 19%, că interesele sunt împărțite echilibrat între populație și liderii de partid.
Sondajul a fost realizat în perioada 2 - 6 decembrie, pe un eșantion de 950 de persoane adulte. Marja de eroare este de plus/minus 3,2%, la un nivel de încredere de 95%.