Senatorii pregătesc un cadou primarilor, înainte de campania electorală: pensii speciale de până la cinci mii de lei. Legea a fost declarată neconstituțională inițial și a fost respinsă de Camera Deputaților, după punerea în acord.
Azi, actul normativ ar putea intra la vot în Senat, ca for decizional. Legea, în forma adoptată de plenul Senatului, prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare eșalonate au dreptul la încetarea mandatului la indemnizație pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.
Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de Consilii Județene.
Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene care beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă și care au ocupat până la vărsta de pensionare și alte funcții pentru care este stabilită indemnizația pentru limită de vărstă, prin alte acte normative, au obligația să opteze pentru una dintre indemnizații.