A fost ședință crucială la Vila Lac între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Întâlnirea a avut loc pentru a stabili înlocuitorul lui Vasile Dâncu la conducerea Ministerului Apărării.
Totul vine în contextul în care Ionuț Stroe - purtătorul de cuvânt al PNL a cerut social-democraților să vină cu o propunere cat mai rapidă pentru preluarea funcției.
Potrivit unor surse din cadrul PSD, social democrații vor să ia portofoliul pentru ministerul Energiei și să îl dea la schimb pe cel al Apărării.
Liberalii au negat acest aspect și spun că așteaptă ca social-democrații să propună cât mai rapid un nou ministru al Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, care lasă portofoliul liber într-un moment crucial privind securitatea la Marea Neagă ca urmare a războiului de la graniță.
„Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapidă, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un mininistru de apărare plin. Sunt decizii, întâlniri importante, iar interimatul este un mandat limitat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe.
Anterior acestei declarații, întrebat, luni, la Palatul Parlamentului, dacă există posibilitatea ca PSD să cedeze Ministerul Apărării Naționale (MApN) liberalilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus: „Este posibil orice în politică. (…) Haideți să nu intrăm într-o zonă de supoziții. Eu am spus că este posibil orice, se poate negocia. Întotdeauna când există o coaliție avem și astfel de dialoguri”.