Scris deDana Bărăgan Publicat: 23 oct. 2026, 23:42
Primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu avertizează că problemele cu furnizarea apei calde și a căldurii în București vor continua în următorii 15-20 de ani, din cauza vechimii rețelei de termoficare și a ritmului lent în care aceasta poate fi înlocuită. Edilul a precizat că, în prezent, sistemul funcționează în proporție de aproximativ 94%, iar întreruperile sunt cauzate, în unele zone, de lucrările aflate în desfășurare.
Vești proaste pentru bucureșteni: ce spune edilul
Primarul general a explicat, vineri seara, 23 octombrie, la un post TV, că rețeaua de termoficare este foarte veche și și-a depășit durata de viață, iar înlocuirea acesteia nu se poate face într-un interval scurt.
“
În acest moment, m-am uitat mai devreme, de dimineață, pe aplicație și undeva la 94% era funcțională. Acolo unde nu este funcțional este pentru că sunt lucrări
— a declarat Ciprian Ciucu, referindu-se la sistemul de furnizare a apei calde și a căldurii din București.
Edilul a subliniat că bucureștenii trebuie să se aștepte în continuare la probleme, în condițiile în care modernizarea rețelei presupune un proces de durată.
“
Vorbim despre o rețea de termie foarte veche (...) Probleme vor fi în următorii 20 de ani sau 15 ani. Hai să nu-i mințim pe oameni. Vor trece 10-15 ani până când înlocuim rețeaua.
Lucrări vor tot fi. Și cine spune că o să rezolve peste un an sau peste doi sau peste trei ani problema minte pur și simplu
— a afirmat primarul general.
De ce ar putea apărea noi avarii la sistemul de termoficare?
Primarul general a avertizat că nici sezonul rece care bate la ușă nu va fi lipsit de dificultăți. Potrivit acestuia, avariile pot apărea în continuare din cauza stării avansate de uzură a conductelor, iar furnizarea agentului termic poate fi afectată și de capacitatea de livrare a energiei termice.
“
În această iarnă pot să apară probleme din cauza rețelei fiindcă este foarte veche, sper să nu mai pocnească pe undeva. Nu or să mai apară probleme acolo unde s-a lucrat și pot să mai apară probleme că poate ELCEN nu poate furniza la temperatura la care ar trebui
— a precizat edilul.
Ciprian Ciucu, despre problemele cu apa caldă: „Am aceleași probleme”
Primarul general a afirmat că întâmpină personal dificultăți legate de furnizarea apei calde. Acesta a explicat că locuiește la bloc și este, la rândul său, beneficiar al sistemului centralizat de termoficare.
“
Și eu dimineața, când mă scol, e adevărat, las 5-10, chiar și 15-20 de minute câteodată apa să curgă și vine apă rece. Am aceleași probleme, că stau și eu la bloc. Și eu sunt beneficiar al serviciilor de termoficare din Capitală
— spune Ciprian Ciucu.
Declarațiile primarului vin în contextul problemelor persistente ale sistemului de termoficare din București, unde vechimea infrastructurii și lucrările de reparații continuă să afecteze furnizarea apei calde și a căldurii în anumite zone ale orașului.
Termoenergetica a început verificările rețelei pentru furnizarea căldurii
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat, într-un comunicat publicat pe Facebook, că a început, pe 16 octombrie, verificările instalațiilor de termoficare în regim de probe la cald. Acestea se desfășoară treptat, în funcție de starea conductelor și de lucrările aflate în desfășurare în diferite zone ale Capitalei.
Potrivit companiei, verificările au loc în principal pe timpul nopții, în contextul scăderii temperaturilor. În paralel, echipele CMTEB continuă intervențiile la rețea, însă, pe parcursul sezonului rece, vor fi efectuate doar lucrările pentru care se pot realiza provizorate, astfel încât furnizarea căldurii să nu fie afectată.