ExclusivPolitica· 1 min citire

Lia Olguța Vasilescu: „Taxele nu vor crește din ianuarie 2027!”

Publicat24 oct. 2026, 08:48
Actualizat24 oct. 2026, 08:49
SursăRealitatea PLUS

În exclusivitate la emisiunea 100%, Lia Olguța Vasilescu a demontat isteria majorării de 27 de ori a taxelor. Primarul Craiovei a declarat că taxele nu vor crește de la ianuarie 2027. Aceasta a subliniat că majorarea taxelor nu este o invenție a social-democraților, ci este prinsă în PNRR, dar că acest jalon poate fi renegociat.

Lia Olguța Vasilescu: „Majorarea taxelor, prinsă în PNRR!”

În primul rând, nu vor crește taxele de la 1 ianuarie 2027, spun asta ca să fie foarte clar.

În al doilea rând, nu știu de unde a apărut chestiunea asta, nici n-a apucat guvernul să-și dea jos paltonul de pe el și gata, a apărut propaganda că guvernul ăsta vine să mărească taxe.

Nu se pune problema de așa ceva.

Este în legislația existentă. Ea este prevăzută în jalonul privind impozitarea din administrația publică locală, componenta 8, la reforma fiscală, din PNRR.

Deci este o chestiune foarte veche.

Adică în niciun caz nu este o invenție actualului guvern. Eu cred că acest guvern are posibilitatea în acest an în care nu se face această taxare să mai renegocieze odată, astfel încât să nu ajungem acolo.

— a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, la Realitatea PLUS.

De asemenea, primarul Craiovei Lia Olguța Vasilescu a declarat, vineri seara, în emisiunea „100%” de la Realitatea PLUS, moderată de jurnalistul Laurențiu Botin, că fiecare ministru din noul Guvernul Luca Niculescu trebuie să realizeze un audit la nivelul instituției pe care o conduce, pentru a evalua situația existentă și a stabili de unde pornește activitatea Executivului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica