PSD Argeș menține colaborarea cu PNL la nivel local, în ceea ce privește funcționarea Consiliului Județean Argeș și a Consiliului Local Pitești, o decizie de rupere a protocolului USL urmând a fi luată doar dacă conducerea centrală a partidului va dispune acest lucru.
Protocolul USL la Argeș a funcționat fără probleme, astfel încât, la nivel local, PSD nu dorește ruperea înțelegerii cu PNL în ceea ce privește colaborarea în administrațiile locale, a declarat președintele interimar al PSD Argeș, Tudor Pendiuc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
"Noi, în Argeș, ne-am înțeles foarte bine. Protocolul semnat la nivel de USL a funcționat bine, nu a fost niciun fel de problemă. Nu am luat nicio hotărâre în sensul desființării acestui protocol și dacă nu se hotărăște în alt fel la nivel național, atunci noi mergem așa. Noi nu am schimbat nimic, avem aceeași colaborare ca și până acum", a declarat Tudor Pendiuc.
La rândul său, președintele executiv al PSD Diaspora, deputatul de Argeș Cătălin Rădulescu, spune că se așteaptă ca PSD și PNL să colaboreze în continuare la nivel local, având în vedere "buna colaborare" de până acum.
"Eu mă aștept, datorită bunei colaborări cu colegii noștri din PNL și relațiilor de prietenie pe care le-am legat între noi, să existe în continuare, cel puțin în județul Argeș, o colaborare bună între PSD și PNL, în toate structurile, inclusiv în Consiliul Județean Prahova", a afirmat deputatul Cătălin Rădulescu.
La rândul său, președintele PNL Argeș, senatorul Ion Popa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în opinia sa, majoritățile USL ar trebui păstrate, pentru că oamenii au votat USL și este greu de cuantificat ce partid și ce procent a primit din voturile pentru listele de consilieri locali și județeni.
"Președintele Consiliului Județean a fost candidat USL primarul municipiului reședință de județ a fost candidat USL, listele de consilieri au fost liste ale USL. E foarte greu de stabilit acum cine ce procent a avut și prin urmare eu cred că lucrurile ar trebui să rămână așa, pentru buna funcționare a Consiliilor Locale din Argeș. Acum, speranțele mele că lucrurile vor rămâne așa sunt destul de mici", a spus președintele PNL Argeș.
Acesta a explicat că membrii PSD sunt "foarte disciplinați" și că, dacă vor primi un "semnal" privind refacerea majorităților din consiliile locale cu alte partide, colaborarea dintre formațiunile care au compus inițial USL va înceta.
La nivelul județului Argeș există majoritate USL atât în Consiliul Județean, cât și în Consiliul Local Pitești.
Consiliul Județean Argeș, rămas fără vicepreședinte după ce prefectul a semnat un ordin privind încetarea mandatului lui Constantin Nicolescu pe motiv de conflict de interese, este condus de un vicepreședinte de la PSD și unul de la PNL.
În administrația locală din Pitești primarul Tudor Pendiuc (PSD) este secondat de doi viceprimari tot de la PSD, iar majoritatea în Consiliul Local este formată de PSD împreună cu consilierii liberali.