Programul economic al PSD: tichete de 50 lei, bani pentru mame, primul loc de muncă pentru tineri

Florin Manole
Ministrul Muncii Florin Manole a prezentat luni programul de relansare economică al PSD, care cuprinde măsuri precum creșterea valorii tichetelor de masă până la 50 de lei pe zi, subvenție lunară de 2.250 lei pentru mamele care revin la muncă, dar și programul "Primul loc de muncă" pentru tineri.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat luni o nou componentă din programul de relansare economică al PSD, subliniind că programul are trei obiective concrete. ”Primul este acela de a sprijini lucrătorii din România și oamenii în căutarea unui loc de muncă. Al doilea obiectiv este să sprijinim companiile. Evident, este vorba despre companiile care au nevoie să angajeze noi oameni în activitatea lor. Și, evident, toate aceste lucruri înseamnă sprijin pentru o economie dezvoltată just”, a arătat Manole.
Ministrul a spus că programul "Primul loc de muncă" se referă la ”o șansă pe care fiecare tânăr o merită" pentru a avea acces la un loc de muncă, bine plătit și pe o perioadă nedeterminată, cuvântul de ordine în acest caz fiind stabilitatea.
”Aici Partidul Social Democrat vine cu o propunere care poate să aibă până la 28.000 de beneficiari anual, tineri care nu sunt încadrați în nici o formă de învățământ, care eventual au terminat studiile, tineri care nu sunt încadrați în nici o altă formă de pregătire profesională și tineri care nu au mai avut niciodată un loc de muncă. Așadar, primul loc de muncă la aceste lucruri se referă”, a spus ministrul Muncii.
Social-democratul atrage atenția asupra faptului că programul nu ia în calcul folosirea unor sume de bani de la buget, menționând că deocamdată există suficiente fonduri europene care pot fi utilizate din programul ”Educație și Ocupare”.
”E foarte important de subliniat și faptul că prin acest nou program, noi propunem să acordăm acest beneficiu, adică 1.000 de lei pentru fiecare dintre primele 12 luni și 1.250 de lei pentru următoarele 12 luni în care acești tineri sunt păstrați la locul de muncă, să oferim acești bani direct tinerilor, printr-o convenție făcută cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă din fiecare județ”, a arătat Forin Manole.
Pentru această măsură va fi necesară nu doar corelarea cu fondurile europene, ci și o serie de modificări la Legea 76/2002, cu care PSD își propune să meargă în Parlament.
El a mai arătat că al doilea program se referă la formarea pentru industria de vârf digital și verde, ucenicie și stagiatură.
”Este evident pentru toată lumea că evoluția economiei și a structurii ei face ca locurile de muncă în care se folosesc competențe digitale și locurile de muncă care sunt corelate cu industriile așa zis verzi, cum ar fi energia regenerabilă, presupun o serie de noi competențe și o serie de noi aptitudini. Prin acest program, din fonduri europene, din nou, sprijinim companii în efortul lor de calificare și recalificare a celor pe care fie îi au ca angajați, fie vor să îi angajeze. Este o schemă din fonduri europene numită Formare pentru Industria de Vârf, de care pot beneficia parteneri relevanți, precum IMM-uri, companii mari, organizații de cercetare și tehnologie, parteneri sociali, sindicate, patronate, camere de comerț și organizații neguvernamentale”, a declarat Florin Manole.
În acest caz, spune Manole, ținta PSD este de aproximativ 60.000 de persoane care fie se află în șomaj, fie sunt în căutarea unui loc de muncă sau sunt angajați care au nevoie de recalificare.
Florin Manole a prezentat următorul program, care se referă la hub-uri regionale de formare profesională pentru integrarea în piața muncii.
”Obiectivul principal aici este să reducem șomajul în rândul tinerilor și să sprijinim tinerii să învețe o meserie mai bună, oferindu-le sprijin concret precum masă și cazare, transport și practică, deci exersarea competențelor în corelare cu companii locale, astfel încât să avem comunități locale mai prospere cu locuri de muncă mai bune și locuri de muncă inclusiv pentru tinerii care au terminat diverse forme de studiu. Investiția și aici poate fi susținută prin fonduri europene și fonduri din programul de tranziție justă. Suntem deja cu primii pași făcuți în legătură cu acest subiect și anume comunicarea interinstituțională cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a spus Manole.
Potrivint ministrului Muncii, acest program are un obiectiv de peste 5.000 de tineri anual, între 16 și 35 de ani.
”Este genul de program pentru a cărui funcționare colaborarea cu companiile private, colaborarea cu entitățile de formare, ucenicie, este extrem de importantă, deci toată lumea ar trebui să aibă ceva de câștigat: tinerii care învață o meserie și care sunt sprijiniți în acest demers, companiile care au nevoie de lucrători și comunitatea locală care evident prosperă atunci când există locuri de muncă și există taxe locale plătite”, a explicat ministrul.
Sprijin pentru mame
Florin Manole a subliniat că încă un program foarte important este cel referitor la sprijinul pentru mame.
”Tema demografie este una importantă în Europa, este una extrem de importantă și în România. Îmbătrânirea populației este o preocupare peste tot în lume și atunci Partidul Social Democrat consideră de cuvință să încurajeze cât de mult se poate, cu toate resursele disponibile, inclusiv mamele cu mai mulți copii care vor să se întoarcă în piața muncii. Aici evident că nu este vorba doar despre stimulente pe care poate își propune să le ofere prin Ministerul Muncii și prin politici publice Partidul Social Democrat, dar este vorba și despre servicii. Vă spun asta ca un om care are un copil în grădiniță și știe ce înseamnă nevoia de a avea cu cine să lași copilul atunci când mergi la serviciu sau când serviciul e într-un program decalat față de programul din zona de asistență pentru copii. Ei bine, pentru aceste mame, mame singure și nu numai, avem în vedere acordarea unei subvenții lunare de 2.250 lei pe o perioadă de 12 luni cu condiția ca raportul de muncă să continue cel puțin încă 18 luni după expirarea acestei facilități, acestui stimulant”, a spus ministrul.
Având în vedere că această temă a sprijinirii mamelor cu mai mulți copii este extrem de importantă, social-democrații propun în plus față de subvenții și completarea acesteia cu o facilitate și anume cu scutirea de la plata contribuției asigurătorii pentru muncă, acces la programe de formare profesională pentru reîncadrare și sprijin financiar pentru acoperirea costurilor de îngrijire a copiilor de vârstă mică 0-6 ani.
Ministrul a ținut să precizeze că și aici există fonduri europene nerambursabile care pot fi folosite, dar de ce nu, este posibilă și folosirea bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, care poate fi folosit pentru astfel de programe.
”Grupul țintă aici îl reprezintă 5.000 de mame”, a mai spus ministrul.
PSD vrea să crească valoarea tichetelor de masă
Ultimul program propus de PSD are în vedere creșterea valorii etichetelor de masă până la 50 de lei pe zi.
”Este un program extrem de important, mai ales în actualul context, în care avem o creștere a inflației și în care avem o scădere a consumului populației. Măsura aceasta este menită să crească veniturile pentru cel puțin 3 milioane de angajați, să stimuleze consumul, ceea ce are efect în economie, și să atenueze creșterea inflației, pentru că avem o creștere semnificativă a inflației în ultimele luni”, a explicat Manole.
Ministrul a apreciat că aceste programe pot fi derulate prin fonduri europene, deci nu reprezintă o povară suplimentară pentru bugetul statului.
”Aceste programe trebuie și sunt direcționate preponderent către tineri aflați în căutarea unui prim loc de muncă, și asta este extrem de important și pentru economie, și pentru respectivii tineri, dar este și o temă extrem de importantă în perspectivă pentru taxele și impozitele pe care această țară le colectează și pentru un fond al bugetului de pensii mai îndestulător”, a mai spus Florin Manole.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























