Politica· 3 min citire

PNL politizează 10 august. Lansează campania de strângere de semnături pentru Iohannis

PNL politizează 10 august. Lansează campania de strângere de semnături pentru Iohannis

PNL politizează 10 august. Lansează campania de strângere de semnături pentru Iohannis

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 aug. 2019, 20:15

PNL folosește un eveniment simbol, dar totuși nefast, 10 august, pentru a lansa strângerea de semnături pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la prezidențiale. Decizie care s-ar putea să-i coste pe liberali, pentru că ar putea fi acuzați de politizarea unui eveniment cu puternic impact social.

PNL va începe în 10 august, o dată simbolică, strângerea de semnături pentru candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale pentru un nou mandat, a anunțat luni liderul PNL Ludovic Orban, care a precizat că șeful statului a fost invitat și la Consiliul Național al liberalilor de joi.

„Avem pe ordinea de zi 9a Consiliului Național - n.r.) finalizarea procesului de integrare a partidului Acțiunea Civică a Tinerilor în Partidul Național Liberal prin fuziune prin absorbție. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepreședintelui politic al partidului Național Liberal, aici am prezentat încă de la ultimul Birou Executiv la care am discutat acest subiect propunerea mea pentru această funcție de prim-vicepreședinte este în persoana lui Rareș Bogdan, propunere care, de altfel, este susținută și de colegii mei din Biroul Executiv și care va fi votată în cadrul Consiliului Național. De asemenea, avem un punct înscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidențiale, punct la care l-am invitat pe președintele României, care este candidatul partidului Național Liberal la funcția de președinte, susținut de către Consiliul Național”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a spus că în 10 august va începe campania de strângere de semnături pentru prezidențiale.

„Așa am stabilit, data de 10 august ca moment de începere, este o dată simbolică, este o dată prin care vrem să arătăm că începem campania prezidențială pentru ca niciodată în România să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august, în care forțele de ordine, în loc să apere viața și siguranța cetățeanului, s-au transformat în agresori împotriva integrității fizice și chiar a vieții foarte multor manifestanți pașnici, cetățeni români”, a precizat Orban.

Întrebat dacă liberalii vor participa și la mitingul anunțat în Piața Victoriei în 10 august, Ludovic Orban a răspuns: „Mitingul este miting. Noi am participat și la celelalte mitinguri. Orice membru al Partidului Național Liberal sau orice simpatizant este invitat și încurajat să participe la această formă de protest anunțată pe 10 august. Mai mult decât atât, am și somat DIICOT-ul să urgenteze cercetările, să nu încerce să mușamalizeze gravele încălcări ale legii, gravele infracțiuni care au fost săvârșite de forțele de ordine, care au pus în pericol viața și integritatea fizică a cetățenilor români. De altfel, există peste 800 de plângeri care au fost depuse de cetățeni români, care au fost agresați în cadrul manifestației din 10 august, care nu au fost soluționate nici până astăzi”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica