PNL o cheamă pe Viorica Dăncilă în Parlament

PNL o cheamă pe Viorica Dăncilă în Parlament
Ludovic Orban, a declarat, vineri, după ce Comisia de la Veneția a a adoptat raportul privitor la Legile justiției, că dacă majoritatea guvernamentală nu va respecta recomandările oficialilor europeni, România riscă să spună adio Spațiului Schengen și fondurilor europene.
În cazul în care majoritatea guvernamentală nu se va angaja să respecte punctele de vedere ale comisiei, raportul pe MCV va fi devastator pentru România. Comisia europeană și celelalte instituții europene, nu vor mai tolera nicio abatere de la standardele în materie de independență a justiției și mai ales nu vor tolera ceea ce vrea PSD-ALDE, anume să se pună punct luptei anticorupție în România. În cazul în care majoritatea guvernamentală nu va relua procesul de legiferare și nu va ține cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția, le spun românilor încă de pe acum, că riscăm să punem adio Schengen, putem să spunem adio fondurilor europene”, a afirmat președintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă susținută, vineri, la sediul din Modogran.
Liderul liberal a mai spus că raportul Comisiei de la Veneția este extrem de critic cu privire la modificările aduse legilor justiției.
„Comisia de la Veneția a adoptat cele două rapoarte privind Legile justiției și de asemenea, raportul privind Codul penal și codul de procedură penală. Suntem astăzi în această situație pentru că PNL și președintele României au reușit sesizarea Comisiei de la Veneția, astfel încât să putem avea un punct de vedere profesionist și independent al celor mai importanți specialiști în drept care există la nivel european. Ambele rapoarte sunt extrem de critice cu privire la modificările făcute la legile justiției”, a completat Orban.
Președintele PNL a adăugat că România „nu mai poate sta la cheremul” liderilor PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
„Vremea dublului limbaj, într-un fel la nivel european și în altfel pe plan intern s-a terminat. România nu mai poate să stea la cheremul și interesului personal al lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu. Este necesară o voință politică reală de a pune legislația din România în domeniul justiției pe bazele standardelor europene, cu obiectivul de a putea face dreptate fiecărui cetățean”, a conchis Orban.
Orban: PNL o va convoca pe Viorica Dăncilă în Parlament
PNL o va convoca pe prim-ministrul Viorica Dăncilă în Parlament pentru a se angaja că respectă recomandările Comisiei de la Veneția, a anunțat vineri președintele liberal, Ludovic Orban. Acesta precizează că este insuficientă demisia lui Tudorel Toader din funcția de ministru al Justiție.
„PNL o va convoca pe Viorica Dăncilă în fața Parlamentului să spună foarte clar dacă se angajează să respecte recomandările Comisiei de la Veneția , în procesul de refacere a legilor justiției și în procesul de redezbaterea a modificărilor la Codul penal și a Codului de procedură penală sau dacă nu intenționează acest lucru. Este necesară o voință politică reală de a pune legislația din România în domeniul justiției pe bazele standardelor europene”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferință de presă susținută vineri la sediul PNL din Modrogan.
Liberalii vor adopta și o declarație de angajament pentru ca în dezbaterile parlamentare să fie susținute toate modificările necesare legilor justiției.
„Vom adopta o declarație angajament și eu personal voi semna acest angajament că vom susține la nivelul dezbaterilor parlamentare toate aceste modificări. Voi solicita fiecărui partid parlamentar să procedeze în mod similar. Este timpul să facem o diferență clară între cei care vor binele României și cei cărora nu le pasă decât de interesul personal”, a completat Orban.
Întrebat dacă ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar trebui să își dea demisia în urma avizului trimis de Comisia de la Veneția, Ludovic Orban a precizat că „o demisie ar fi prea puțin”.
„Am cerut demisia ministrului Justiției în repetate rânduri. De data asta este vorba de o răspundere poliică mai amplă. Toate aceste modifiări care distrug sistemul de justiție din România și atacă independența magistraților (...) sunt rezultatul unei voințe politice a unei majorități parlamentare a partidelor de guvernământ. E mult prea puțin demisia lui Tudorel Toader. Este necesară o resetare a atitudinii generale a partidelor care compun majoritatea parlamentară. S-a văzut în urma sesizărilot depuse la CCR pe codul de procedură penală că 64 de prevederi au fost declarate neconstituționale. Cred că e timpul ca parlamentarii din majoritatea guvernamentală și premierul Dăncilă să se hotărască: ori vor să servească interesele fundamentale ale României, ori scopul lor este doar acela de al scăpa pe Dragnea din pușcărie”, a conchis liderul PNL.
Președintele Klaus Iohannis a reacționat vineri, după avizul Comisiei de la Veneția, spunând că prevederile din Ordonanță sunt "un nou episod dintr-un lung șir de decizii controversate" ale ministrului Tudorel Toader, motiv pentru care acesta trebuie să își prezinte demisia.
Comisia de la Veneția a exprimat preocupare, în avizul adoptat vineri, privind proiectele de amendamente la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală din România, subliniind că modificările afectează grav eficiența sistemului judiciar penal și acțiunile anticorupție.
Conform avizului adoptat vineri, Comisia de la Veneția "exprimă preocupare că multe dintre proiectele de amendamente la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală din România afectează grav eficiența sistemului judiciar penal în combaterea infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor violente și a criminalității organizate".
"Comisia Veneția recomandă autorităților române să efectueze o reevaluare totală a amendamentelor ambelor coduri printr-un proces de consultare complet și eficient în scopul obținerii unor propuneri legislative solide și coerente care să beneficieze de o largă susținere în cadrul societății din România, ținându-se cont în totalitate de standardele aplicabile și de îndrumările Curții Constituționale", transmite Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, un organism din cadrul Consiliului Europei (CoE).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























