ExclusivPolitica· 4 min citire

Munteanu: "Nu doar că nu am fost colaborator al Securității, am fost terorizat de Securitate"

Munteanu: "Nu doar că nu am fost colaborator al Securității, am fost terorizat de Securitate"

Munteanu: "Nu doar că nu am fost colaborator al Securității, am fost terorizat de Securitate"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 iun. 2016, 21:56

Marian Munteanu a dezmințit, la Realitatea TV, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", informațiile potrivit cărora, în perioada regimului comunist, ar fi fost colaborator al Securității.

"În perioada 1984-1989 am fost în numeroase rânduri și arestat și interogat de Securitate pentru că desfășuram și anumite activități care nu erau pe placul regimului de atunci. Nu am semnat niciodată angajamentul de colaborator. Cei care au publicat respectivul material nu au avut decența să facă apel la acel așa-zis angajament dintr-un motiv simplu: că nu l-am semnat! Sigur că în diferitele momente în care am fost implicat în acțiuni publice, aceste lucruri au tot fost reiterate. Acum, pentru că mă ocup de organizarea alianței noastre, probabil că unele elemente au fost deranjante și s-a relansat o campanie...", a explicat Marian Munteanu.

"Sunt sute de semnături pe sute de pagini care reprezintă declarațiile luate în ancheta cu numele meu. Pentru că eram anchetat. În acele anchete, evident că eu am încercat să nu pun în pericol pe cei din anturajul meu, pentru a-i proteja de mânia Securității. Dar acelea nu erau note informative, ci declarații în care eu eram învinuit că desfășuram activități anticomuniste, că atrag colegi și alte persoane, iar eu mă dezvinovățeam spunând că avem discuții culturale etc. Nu sunt note informative, ci sunt declarații cum se dau și acum la orice procuror. Asta se întâmpla în comunism. Ei mizează pe faptul că oamenii mai tineri nu știu ce însemna sistemul comunist, că nu știu ce însemna să fii arestat în 1987, să fii băgat într-o cameră la subsol și să încerci să-i aperi pe cei din jurul tău. S-a făcut presiune asupra mea să colaborez, dar eu nu am semnat vreodată un angajament pentru că nu eram o persoană în favoarea Securității (...). Nu numai că nu am fost colaborator al Securității, am fost oponent al Securității, am fost o persoană urmărită de Securitate, o persoană anchetată, pusă sub observație de Securitate în mod permanent", a adăugat el.

Munteanu a mai spus că acuzațiile aduse "nu se bazează pe nimic" și s-a arătat convins că "CNSAS va da un verdict corect, de necolaborare cu Securitatea".

"Nu se baz pe nimic și nu au pe ce să se baz. eu nu am făcut acele lucruri, ci dimpotrivă. Ei extrag pasaje doar cu scopul de a da prin confuzie și joc de aluzii senzația că sunt neclare. Dacă nu o va dovedi CNSAS-ul, instanțele de judecată o vor face. Repet, nu doar că nu am fost colaborator al Securității, am fost urmărit, terorizat de Securite!", a afirmat el.

În opinia sa, atacul împotriva sa a fost lansat pentru că "unora le este frică de moarte că Alianța Noastră va deveni o forță puternică în România, că va avea un cuvânt de spus".

"Sunt niște grupuri care de multă vreme doresc să imprime o altă tendință în viața publică. (...) Indiferent  câte atacuri vor face ei, voi duce acest proiect politic la bun sfârșit și românii vor avea posibilitatea la alegerile locale viitoare să aleagă. Să nu se mai petreacă ce s-a petrecut la Primăria Capitalei, unde bucureștenii au fost înlăturați; nu li s-a dat posibilitatea să aleagă ei. Sunt oameni care fac jocuri, care fac campanii de denigrare", a explicat Marian Munteanu, adăugând că în spatele acestei "campanii de denigrare" a sa s-ar afla "grupurile din zona așa-zisei societăți civile, precum și anumite grupuri din interiorul PNL".

CNSAS a demarat verificarea lui Marian Munteanu, la solicitarea PNL. Potrivit legii, verificarea sa era obligatorie doar în cazul în care are fi ajuns să își depună candidatura la BEC, ceea ce nu s-a mai întâmplat, având în vedere că el a fost retras de PNL din cursa pentru Primăria Capitalei, la doar 10 zile de la nominalizare, ca urmare a valului de critici ale societății civile. Marian Munteanu a negat tot timpul că ar fi colaborat cu Securitatea.

Cotidianul Adevărul a publicat însă un articol în care se afirmă că Munteanu a semnat, în 28 martie 1988, un angajament cu fosta Securitate, primind numele conspirativ "Ioan".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica